Dragi dascali, nu mai tipati la copii si nu le mai spuneti epitete! Plus alte sfaturi

Un copil nu poate creste cu incredere in sine si respect de sine ca este o persoana buna, demna, ca poate reusi in viata, ca a gresi e omeneste, ca perseverenta este cheia reusitei daca adultii care il modeleaza il bombardeaza cu cuvinte si atitudini distructive, chiar si fara intentie ci din pura nestiinta a consecintelor pe care acestea le au.

Sunt multi copii care vin acasa tristi sau furiosi de la gradi sau de la scoala. Sunt copii mici, pana in 8-9 ani, care inca nu s-au dumirit ce e cu viata asta in care zi dupa zi trebuie sa faca lucruri ca adultii sa ii valideze, sa ii laude si sa le confirme ca sunt buni asa cum sunt, ca au toate sansele sa reuseasca.

Sunt copii care tin in ei durerea. Altii, mai guralivi, povestesc parintilor tristetea lor ca iarasi invatatorul a tipat la ei incontinuu toata ora de mate sau ca din nou doamna a laudat in fata clasei continuu acelasi copil timp in care de nici unul din ceilalti nu a gasit o vorba buna de spus.

Sunt copii care se indoiesc ca pot reusi in a citi si scrie pentru ca la scoala li se spune ca este codasul clasei doar ca nu reuseste sa pronunte – la clasa pregatitoare – alaturarea corecta dintre literele “c” si “i” ca sa sune “ci” si nu “chi”.

 

Un dascal care modeleaza un copil si petrece ore intregi cu el in fiecare zi are un rol mai important decat doar “sa il invete carte”, cu orice pret.

 

Dragi dascali, dragi educatori, invatatori, profesori, stim ca sunteti bine intentionati si dornici sa faceti treaba buna cu copiii care va intra pe maini. Stim ca in ziua de azi stresul este mai mare decat in alte vremuri, conditiile mai grele, programa mai stufoasa, timpul mai putin, copiii mai nervosi, parintii mai partinitori si nu mereu cooperanti cu sistemul de invatamant din motivele lor obiective sau subiective. Vorbim in cunostinta de cauza.

 

Insa instrumentul principal cu care un dascal interactioneaza cu copiii este cuvantul. Vorbele rostite au energia lor. Cuvintele sunt profetii ce se implinesc. S-a masurat stiintific, la nivel de specialisti internationali de neurostiinta, cat de ridicata este energia cuvintelor pozitive, calde, blande, rostite din inima si cat de joasa si grosiera, deci distructiva este energia cuvintelor negative, jignitoare si eventual si tipate.

 

Tocmai de aceea, formulam 3 sfaturi pentru dascali, pentru cine doreste sa tina cont de acestea, de dragul copiilor nostri, a sufletelor lor si a viitorilor adulti ce vor deveni, dar si de dragul dascalilor care pot tine cont de ele si pot deveni dascali mai buni. Sunt foarte multi dintre acestia care deja aplica cu dragoste zilnic cele de mai jos.

 

–          nu mai considerati ca tipatul la copii este instrumentul forte prin care reusiti sa ii dominati si deci sa ii transformati in copii ascultatori si sarguinciosi. Tipatul terorizeaza un suflet si inhiba o minte. Tipatul construieste frica si sub frica copilul nu performeaza. Tipatul este una din cele mai joase si nedemne forme de exprimare care poate exista intre oameni, cu atat mai mult intr-o institutie de invatamant. Tipatul unui adult la un copil ii preda lectia de a tipa la randul lor la alti copii sau la adulti. Apoi ne miram de ce este asa de mult abuz verbal si psihic in ziua de azi.

 

–          Nu mai comparati copiii intre ei, crezand ca astfel ii stimulati pe cei mai slabi. Comparatia este una din cele mai ineficiente forme de a trezi ambitia unui copil de a performa in orice domeniu. Fiecare copil este unic, fiecare are o calitate sau mai multe pe care le va descoperi in timp, in caz ca nu a iesit la iveala pana acum. Cand un profesor lauda in mod constant un singur copil in detrimentul celorlalti si nu revine sa spuna o vorba buna, dupa un timp, si altor copii pentru a le arata ca au avansat si ei in motivul comparatiei, poate fi sigur acel profesor ca a facut mai mult rau in copii decat bine. Pe cel laudat il invata sa fie dependent de laude si sa nu stie sa faca fata atunci cand un inevitabil esec poate veni peste el iar pe cei ne-laudati ii trimite fara sansa de iesire in intrebarea dureroasa “dar eu oare chiar nu am nimic bun de nu spune si de mine nimic frumos?”. Va rugam, daca nu gasiti cuvinte de incurajare pentru toti copiii, mai bine abtineti-va si cautati moduri sa fiti echilibrati si echidistanti cu ei.

 

 

–          Nu va mai exprimati catre copii cu expresii negative care incep cu “esti …”. Esti lenes, esti indolenta, esti codas, esti rea, esti gras, esti prostovana, esti nesimtit. Lista poate continua la nesfarsit. Este vital sa faceti distinctia intre comportamentul gresit al unui copil – care trebuie corectat, modelat si care vine din multe influente exterioare asupra caruia copilul este supus si care tine de A FACE – si cine este el ca faptura umana pe acest pamant si care tine de A FI. “Ai uitat sa iti faci tema pentru astazi” nu este acelasi lucru cu “esti lenes”. O tema uitata poate fi indreptata sau sanctionata si este o eroare legat de a face intr-un moment definit de timp. In schimb, “esti lenes” deja defineste poate pe toata viata parerea copilului despre el insusi. “Daca doamna invatatoare mi-a spus asa, nu pun la indoiala, asa o fi; sufar si ma doare dar ea are dreptate, altfel nu mi-ar fi spus”. Si iata cum ajung copiii peste ani si ani la terapii, la psihologi sau la procese de curatare a amintirilor celulare dureroase care se aduna in corp, in celule, care atrag dupa sine si alte intamplari similare care parca vin sa ii confirme ca “doamna a avut dreptate, sunt lenes” si sa ii umple sufletul de durere, furie, frustrare, neputinta.  Nu comentam aici de cazurile deja patologice de cadre didactice care de exemplu la ora de sport spun unui baiat “capra cu tzatze” sau unei fete “manca-mi-ai adidasul, asta sa faci pentru ca nu ai alergat tot terenul cum ti-am zis”.

 

 

Pentru un parinte, misiunea de a contracara efectele cuvintelor neconstructive si a atitudinilor nepotrivite ale invatatorului, profesorului sau educatorului este foarte dificila. Nu e imposibila dar confuzeaza teribil copilul care chiar nu mai stie ce sa creada. Cine sunt eu? – se intreaba copilul care aude de la parinte ca este in regula asa cum este si ca prin perseverenta reusesti, ca o greseala e umana si nu te defineste ca individ, versus ce aude de la scoala sau gradi ca i se spune despre el sau cat de mult se tipa la el, dovada clara pentru el ca nu este in regula asa cum este.

 

Dati-ne o mana de ajutor, dragi dascali – iar aici ne adresam celor carora le pasa cu adevarat de ce fac – ca impreuna sa modelam copii frumosi la suflet, echilibrati la minte, responsabili, cu incredere de sine, cu respect pentru sine si pentru cei din jur, cu o atitudine constructiva, care nu imita modelele adultilor din trecutul lor, tipand mai departe la urmatoarea generatie de copii, spunandu-le epitete si perpetuand modelele negative pe care la momentul copilariei lor nu au putut sa le distinga ca fiind erorile adultilor si nicidecum realitatea lor sau realitatea vietii.

 

Cu o floare nu s-a facut niciodata primavara, insa poate astazi, prima zi de primavara din 2014, putem spera ca o floare poate aduce primavara intr-un suflet de dascal, de copil, intr-o grupa sau clasa urmare a citirii acestor randuri.