Pentru cei mai mulţi dintre părinţi, perioada aceasta de izolare poate fi o sursă de stres și anxietate dintr-un motiv bine întemeiat: cum menții copiii ocupați atunci când grădiniţele, școlile, parcurile și locurile de joacă sunt închise?
Iată mai jos câteva metode prin care poţi să treci mai uşor prin această perioadă:
Stimulează-i creativitatea
Proiecte de tip DIY, desen, pictură, plastilină – toate acestea pot fi metode foarte potrivite de stimulare a creativităţii. Dacă rămâi în pană de idei, există numeroase conturi pe reţelele de socializare online ori pe YouTube, de unde te poţi inspira în crearea de proiecte pentru a-ţi menţine copilul ocupat. Fără a judeca rezultatul final, ajută copilul să persevereze în demersurile sale artistice. Îl poți ghida prin intermediul unor teme, dar trebuie să îi lași și spațiu să se exprime. Respectă-i gusturile, nu îți impune dorințele, dar îţi poți exprima impresii şi idei privind anumite aspecte ale proiectului artistic.
Stimulează-i gustul pentru lectură
Cititul îmbogăţeşte vocabularul, mintea, în general, dar trebuie să fie şi distractiv. Există câteva strategii prin care poţi stimula gustul pentru lectură al copilului, indiferent de vârstă. Alege carti pentru copii potrivite, respectiv pe cele care vor atinge o coardă din sufletul copilului: îl vor uimi, intriga sau chiar schimba.
Citește continuarea pe Qbebe: https://bit.ly/2KvisOL