Un copil are multă energie – este un lucru știut și absolut firesc – dar sunt și situații în care nivelul este ridicat dincolo de ce poate un părinte să înțeleagă și să gestioneze. Bineînțeles, cea mai facilă soluție ar fi să-ți lași copilul afară cât mai mult, ca să alerge cât vrea, iar la finalul zilei să fie suficient de obosit ca să adoarmă imediat. Totuși, este un gen de comportament la care putem apela ocazional, ca recompensă. Dacă devine obișnuință, s-ar putea ca la un moment dat să refuze să facă orice este necesar sau util.
Deci, cum poți să-i faci față unui copil plin de energie? Iată câteva sfaturi utile:
Implică-l în activități
De multe ori, hiperactivitatea copiilor este explicată și prin faptul că n-au nimic de făcut, nicio activitate clară de desfășurat, nicio resposabilitate sau pasiune. Prin urmare, copilul hiperactiv trebuie neapărat implicat în tot felul de activități, domestice sau de dezvoltare personală. Încă de la vârste foarte mici ar trebui să fie îndemnat să-și facă ordine în cameră – este un gen de activitate care îl va forma – și să te ajute la bucătărie, de exemplu. Copiii nu sunt foarte încântați să-și facă ordine în cameră și tocmai acest lucru îi va disciplina, pentru că vor învăța că în cazul în care păstrează ordinea, ei vor fi nevoiți să o facă mai rar. Cât despre cea de-a doua activitate – ajutatul la bucătărie – cei mai mulți copii, chiar și băieți, sunt încântați să o facă. Astfel, își vor canaliza toată energia în această direcție.
Dar copilul trebuie să aibă și altfel de activități care să-i dezvolte personalitatea, imaginația și pe care să le facă cu plăcere. Mulți sunt încântați de modelaj sau pictură, dar vei descoperi și alte idei de activități extraordinare pe Follow Me.
Oferă-i recompense pentru un comportament dorit
De multe ori, copiii au tendința de a-și manifesta energia în moduri nedorite. Bineînțeles, poți să-i spui că nu este genul de comportament potrivit, dar dacă el o percepe ca pe o interdicție, este posibil să se ambiționeze și să procedeze invers. Cea mai bună metodă de educare a acestui tip de comportament este recompensa. Asta nu înseamnă că trebuie să-i cumperi de fiecare dată câte ceva, ci pur și simplu să-i oferi ocazia de a face ceea ce-și dorește: să iasă afară, la joacă, să se uite la desene animate, să-i oferi desertul ori felul de mâncare preferat. Evident, aceste lucruri le faci și în mod normal, numai că este bine ca el să le perceapă ca pe niște recompense pentru un comportament dorit.
Stabilește limite
Deși poate fi dificil să stabilești limite la un copil plin de energie, este important, atât pentru tine, cât și pentru el, să o faci, potrivit Parents. Spune-i pe un ton calm că ai anumite așteptări de la el, că are și el sarcini de îndeplinit exact așa cum are și un adult și explică-i că sunt momente în care poate să-și manifeste energia cum dorește – afară, la joacă, de exemplu – dar sunt și situații în care trebuie să se adune și să fie concentrat – la școală și atunci când își face temele. Poate că ți se pare un lucru foarte dificil de realizat sau chiar imposibil, dar vei vedea că funcționează dacă o faci cu tact.
Foto: Pexels