Cum sa culci copilul fara scandal - Pagina 2 din 2 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Cum sa culci copilul fara scandal

Cum sa culci copilul fara scandal
Credit foto: Depositphotos.com

6 feluri de a potoli conflictele de la culcare

1. Gestioneaza-ti propriul stres si propriile emotii inainte de a incepe programul de seara al copilului.

Te poti ocupa de copil si de toanele si impotrivirile si nesupunerile lui de la culcare mult mai eficient daca iti calmezi nervii si te linistesti inainte sa ii speli dintii si sa il duci la culcare.Poate ai nevoie de doar cateva minute sa stai singura intr-o camera linistita, doar ca sa respiri profund si sa eliberezi tensiunile psihice. Te poti gandi la o poveste pe care sa i-o spui sau citesti ca sa linistesti copilul si sa ii induci starea linistita de somn sau o anecdota care sa il stimuleze sa vrea sa se spele pe dinti. Constientizeaza ca si ei sunt la fel de obositi, deci irationali; foloseste o voce blanda si indruma-i cu miscari delicate. Cand iti calmezi propriile emotii, te poti ocupa mai bine de ale copilului.

2. Usureaza-i copilului tranzitia spre culcare.  

Daca il strigi sa vina la culcare numai pentru ca s-a facut ora de somn in timp ce el se joaca sau se uita la un program preferat, stresul schimbarii neasteptate si nedorite va provoca intotdeauna o reactie. Da-i in schimb mult timp de pregatire. Daca rutina de culcare este grabita si e plina de multe lucruri de facut, spalat pe dinti, pus pijamaua, baia, nevoia la toaleta, citit poveste, stins becul – calculeaza sa incepi mai devreme si „bifeaza” unele activitati din program la ore mai rezonabile. De exemplu ii poti cere copilului sa se spele pe dinti dupa masa de seara. In cazul copiilor mai mari, incurajeaza-i sa isi termine temele intotdeauna inainte de masa de seara.

3. Negociaza reguli cu copilul.

Cand vezi ca te certi cu copilul zi de zi pe marginea aceluiasi subiect, acesta e semnul ca se impune introducerea unei reguli. Copiii respecta regulile mai usor atunci cand contribuie si ei la crearea lor. Copiii nu trebuie sa negocieze cate ore de somn trebuie sa aiba pe noapte, insa pot sa vina cu idei despre celelalte detalii practice. Au voie sa se culce mai tarziu in zilele de week-end (vineri si sambata) cand nu au gradi sau scoala a doua zi? Pot sa stea treji mai tarziu in seara in care e o ocazie speciala in familie daca promit ca a doua zi se vor culca dupa-amiaza? Isi pierd povestea de seara daca se misca cu incetinitorul prin ritualul serii? Implica copilul in crearea regulilor si el le va respecta mai atent. In egala masura il poti premia a doua zi daca respecta regula programului de seara.

4. Fa din camera lui un mediu cu adevarat propice pentru somn.  

Elimina din camera copilului distractiile care il pot tine departe de somn cum ar fi televizorul sau jucariile active, cu baterii, galagioase, mobile. Asigura-te ca in camera este liniste si intuneric. Creeaza-i o rutina relaxanta de somn. Nu ii da de mancare mult seara, ci ceva usor si calmant (evita carnea, prajelile, produsele ce il pot agita) si oricum nu bauturi sau produse pe baza de cofeina. Cand ii citesti o poveste sau ascultati o poveste audio, mintea i se linisteste si aseaza in fagasul sau.

5. Nu fiti rigizi intotdeauna.

Programul de culcare intr-o familie este important atat pentru copii cat si pentru parinti. Stim ca somnul vine mai usor si corpul functioneaza mai bine cand exista un program regulat. Pe de alta parte, cate o exceptie de 15 minute cand si cand nu este un capat de tara. Cand copilul se duce la culcare, culca-te si tu sau cel putin simulati ca va culcati in camera voastra, altfel copilul are impresia ca el pierde ceva din distractie daca este singurul care se culca.

6. Somnul de dupa-amiaza, un dusman?

Uneori, copiii care opun rezistenta la culcare o fac pentru ca au dormit dupa-amiaza si realmente ora la care tu vrei sa il culci ca sa prinda 9 ore de somn nu e compatibila cu ritmul lui biologic. Urmareste-i programul de somn de peste zi si regleaza-l in consecinta in functie de ce e mai important pentru voi: sa doarma dupa-amiaza sau sa se culce seara la o anumita ora fixa si nu mai tarziu decat atat.
Nu uita, copilul este mult mai putin capabil sa isi gestioneze emotiile, stresul si oboselile decat esti tu. Ei acum invata si cum sa isi organizeze timpul, sa accepte faptul ca nu le ajunge timpul pentru lucrurile placute pe care vor sa le faca seara acasa, sa faca fata schimbarilor rapide ale dorintelor si trupurilor lor si, nu in ultimul rand, cum sa se descurce in relatia cu tine, parintele.

Nu rata nici: Importanta somnului de dupa-amiaza la copii

Ghideaza-i pe acest drum.

Daca au probleme cu ora culcarii, stai alaturi de ei si intreaba-i cum ati putea colabora ca sa nu mai fie asa stresat seara. Povesteste-i ce iti amintesti din copilaria ta sau sugereaza-i ce ar putea face ca sa ii fie mai usor. Obiectivul tau seara de seara nu este sa reusesti si azi sa stingi lumina si sa inchizi usa, ci sa faci din momentele culcarii un succes atat pentru el cat si pentru tine, saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor.

foto: Depositphotos.com

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 21/03/2023