Fiecare copilas se naste talentat la ceva anume, iar joaca din primii ani de viata ii poate arata parintelui care este pasiunea celui mic. Din pacate, unii parinti nu stiu sa observe cu atentie joaca micutului si ignora semnele, iar mai tarziu il indruma ei spre o anumita directie, chiar daca aceasta nu este potrivita pentru el. Astfel, sclipirea se pierde si nu vei mai ajunge niciodata sa stii daca micutul tau ar fi putut deveni o personalitate de renume in pictura, teatru, muzica sau fotbal.
Ce poti face pentru ca micutul sa isi descopere si valorifice talentul
Oare prichindelul tau va deveni un pictor talentat? Ei bine, nu ai de unde sa stii daca nu incercati impreuna sa descoperiti pasiunile sale. Nu lasa talentul sa „amorteasca” si stimuleaza-i constant imaginatia. Nu visa tu pentru el si nu incepe sa il transformi de la varste fragede intr-un viitor inginer sau doctor. Lasa-l pe micut sa se autodescopere si sa isi descopere singur drumul in viata!
Iata ce poti face tu, ca parinte, pentru a-l incuraja pe copil sa isi descopere vocatia si talentele:
- Observa cu atentie ce face copilasul cu placere – daca petrece ore in sir „mazgalind” foi, jucariile preferate, mobila si peretii, nu il certa si nu il obliga sa schimbe activitatea. Poate aceste mazgalituri reprezinta doar adevaratul sau talent iesind la suprafata. Daca parintele va duce un astfel de copil la cursuri de pictura, cu siguranta cel mic va deveni din ce in ce mai talentat. De asemenea, daca ingerasul adora sa danseze pe orice fel de muzica, daca este fascinat de orice minge vede sau daca incepe sa bata ritmul pe masuta, exista cursuri speciale pentru copii spre care poate fi indrumat.
- Arata-i cate putin din fiecare domeniu artistic – poate prichindelul tau are inclinatii spre instrumentele clasice, doar ca la voi in casa nu a avut niciodata ocazia sa asculte sunetul unui pian. Nici macar nu este nevoie sa il duci la un concert de opera pentru aceasta. Poti improviza chiar tu unul acasa cautand pe internet melodii cantate la pian pe care le poate asculta impreuna cu restul audientei, adica jucariile sale preferate . Profita de orice ocazie pentru a-i prezenta o noua parte a lumii artistice si observa-i reactia.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?