Să recunoaștem de la început – nu există o rețetă magică pentru a transforma un copil în cititor pasionat. Și nici nu ar trebui să existe!
Fiecare copil e o lume în sine, cu propriile curiozități, ritmuri și modalități de a descoperi frumusețea cuvintelor. Dar există secrete pe care părinții le-au descoperit de-a lungul timpului, trucuri subtile care funcționează nu prin forță, ci prin înțelegere și răbdare.
Totul începe cu tine (și cu exemplul pe care îl dai)
Ai observat vreodată cum copiii își doresc să facă exact ce fac adulții? Să meargă la cumpărături, să repare lucruri, să folosească telefonul… La fel se întâmplă și cu cititul. Dacă pentru tine cartea e un obiect obișnuit, prezent în casă, pentru copil va deveni la fel de familiară.
Dacă vrei ca micuțul tău să iubească cărțile, primul pas e să te uiți în oglindă. Copiii sunt niște imitatori desăvârșiți – dacă te văd pe tine citind cu plăcere, își vor face o idee că „cititul e ceva frumos, ceva de dorit”. Nu trebuie neapărat să ai zeci de cărți citite pe lună, dar să ai în jurul tău cărți, să citești măcar din când în când, să vorbești despre ce ai citit.
Vocea ta dă viață poveștii
Când vă afundați împreună într-o carte, se construiește o lume aparte. E vorba despre căldura de lângă tine, despre vocea ta care prinde viață, despre întrebările care vin pe neașteptate în mijlocul unei fraze. E despre faptul că, pentru acele minute, timpul se oprește și nu există decât voi doi și lumea din carte.
Citește cu expresie, dar nu exagera – copiii simt când încerci prea tare să fii „distractiv” și pot să se simtă jenați. Schimbă-ți vocea pentru personaje (nu dramatic, ci subtil), fă pauze la momentele potrivite, întreabă din când în când „Ce crezi că se va întâmpla?” sau „Cum te-ai simți tu în locul lui?”.
Nu uita – chiar dacă micuțul tău știe deja să citească singur, nu renunța la aceste momente. Copiii care citesc independent încă mai au nevoie de această legătură emoțională cu cărțile prin intermediul tău. Să auzi o poveste citită cu vocea cuiva drag e o experiență complet diferită față de cititul în tăcere.
Alegerea cărților – o artă subtilă
Lasă-l să răsfoiască, să le simtă textura, să le întoarcă pe toate părțile. Uneori va alege ceva ce ți se pare prea ușor pentru vârsta lui – o carte cu imagini mari și puțin text când tu știi că poate citi povești mai complexe. Alteori va alege ceva ce pare prea greu, cu cuvinte pe care nici tu nu le-ai folosit vreodată.
Nu-i spune imediat „nu” – încearcă să înțelegi ce l-a atras. Poate că ilustrațiile îi vorbesc într-un fel special, poate că titlul îi trezește o curiozitate pe care tu n-ai ghicit-o. Poate că îi place greutatea cărții în mâini sau textura copertei.
Nu uita să iei în calcul și interesele lui din afara cărților. Îi place să se joace cu mașinuțe? Caută cărți despre mașini, despre curse, despre mecanici. E fascinat de cum funcționează lucrurile? Există cărți minunate care explică de la robinete până la avioane, scrise special pentru copii curioși.
Sursă foto: editura DPH
Conversațiile despre cărți sunt importante
„Ce ai citit azi?” poate suna ca o întrebare nevinovată, dar pentru un copil poate fi începutul unui interogatoriu. E ca și cum ai intra în camera lui și ai întreba „Ce ai desenat azi? E frumos? Ce înseamnă? De ce ai ales aceste culori?”. Intenția e bună, dar efectul poate fi opusul celui dorit.
În schimb, încearcă să fii curios în mod natural: „Am văzut că râdeai când citeai. Ce te amuza atât de tare?”. Sau „Văd că ai terminat cartea aceea despre dragoni. Îți mai amintești cum se chema dragonul roșu?”. Diferența e subtilă, dar importantă.
Apoi, împărtășește și tu din cărțile tale. Spune-i ce citești tu, de ce ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut, ce te-a surprins. „Am citit o poveste ciudată ieri. Era despre un om care își uita numele în fiecare dimineață și trebuia să-și găsească din nou identitatea.” Copiii adoră să se simtă incluși în lumea adulților, și conversațiile despre cărți sunt o modalitate minunată de a face asta.
Biblioteca personală și organizarea cărților
Să vorbim puțin despre cărțile din casa voastră – nu neapărat despre cantitate, ci despre cum le tratezi și le organizezi. Copiii observă totul, inclusiv cum îți tratezi tu cărțile. Dacă le văd pline de praf pe raft, neatinse luni de zile, vor înțelege că nu sunt cu adevărat importante.
Nu trebuie să ai sute de cărți pentru copii. E mai bine să ai zece cărți pe care să le faci vizibile în diferite moduri. Pune o carte pe masa din bucătărie, una pe noptiera ta, una în mașină. Schimbă-le din când în când din locul în care sunt – o carte care nu i-a atras atenția în dormitor poate să devină fascinantă când o găsește în living.
Când lucrurile nu merg conform planului
Va veni ziua când îți vei spune: „Nu merge nimic, copilul meu urăște să citească!”. E un moment prin care trec majoritatea părinților. Poate că ai început prea devreme cu cărți prea grele, poate că ai insistat prea mult transformând cititul într-un „trebuie” în loc de „vreau”.
Poate că ai transformat cititul într-o corvoadă prin întrebări constante: „Ai citit? Câte pagini? Ce-ai înțeles? Poți să-mi povestești?”. Sau poate că micuțul tău pur și simplu nu e pregătit încă – și asta e complet normal.
Aici e momentul să faci ceva ce pare contradictoriu: fă un pas înapoi. Redu presiunea. Citește tu pentru plăcerea ta și lasă-l să observe din nou acest lucru în mod natural. Uneori e nevoie să „reîncepi” de la zero, și nu e nicio rușine în asta.
Până la urmă, nu e vorba să-l convingi să citească, ci să-i creezi un spațiu în care cititul să se întâmple de la sine. Cu timp, cu încredere, cu momente în care o carte stă între voi doi ca un pod, nu ca o obligație. Fără presiune, fără așteptări rigide. Doar cu bucuria de a fi împreună și de a descoperi lumi – reale sau imaginare – pas cu pas. Pentru că dragostea de lectură nu se predă. Se prinde. Din gesturi mici, din momente simple – o poveste citită pe canapea, un personaj care devine subiect de discuție la cină.
