Cum ai grija de relatia ta cu tine

Te mai gandesti, macar din cand in cand, la tine?

Astazi sunt un pic melancolica si ma gandesc la perioada cand copiii mei erau mici.

Frumoase vremuri, dar si grele, in acelasi timp!

Aveam atat de multe responsabilitati! Munceam impreuna cu fostul meu sot la firma pe care o aveam impreuna si care ne aducea in fiecare zi o multime de provocari, invatam sa fiu un cat mai bun manager, urmam cursurile de la CODECS, si, in acelasi timp, ma straduiam sa fac tot ce aveau nevoie copiii mei.

Eram in priza, de dimineata pana seara tarziu. Nu aveam nici macar o secunda pentru mine. Eram foarte mult ajutata cu copiii de catre parintii mei si aveam si o menajera in casa. Cu toate acestea timpul imi zbura printre degete si nu reuseam sa fac, aproape in nici o zi, tot ce imi propuneam.

Daca ma intreba cineva ce mai fac, spuneam imediat o lista interminabila de activitati, dar nu ma intrebam niciodata: “Oana, cum te simti, tu, de fapt? Esti bine? Esti multumita de viata ta?”

Nu ma intrebam asta, pe de o parte pentru ca eram prinsa in tot ceea ce aveam de facut si, pe de alta parte, pentru ca nu-mi era deloc comod sa recunosc ca nu sunt fericita.

In lupta mea de a fi mama perfecta, managerul perfect, sotia perfecta, ma pierdusem de tot pe mine insami.

Si, stii ceva, cu cat ma luptam mai tare, cu atat ma indepartam mai mult de la a fi ceea ce imi doream.

Era in mine mult prea multa indarjire.

Voiam linistea si siguranta familiei mele si in fiecare dimineata ma trezeam cu un singur gand : “Ce am azi de facut pentru a ma apropia mai mult de siguranta si linistea pe care mi le doresc?”

In fiecare dimineata, erau zeci de lucruri care asteptau sa fie facute si eu nu-mi permiteam nici o clipa de ragaz.

Unde au dus toate astea?

La o foarte mare instrainare de mine insami si… la un foarte trist si neasteptat divort.

Privind acum in urma, totul imi pare fara nici un sens.

Pentru ce am muncit atat? Pentru ce m-am luptat? Pentru ce am renuntat la mine?

Siguranta si linistea pe care mi le doream pentru familia mea si pentru care faceam atat de multe eforturi, s-au dus intr-o clipita, in momentul in care am aflat ca sotul meu nu ma mai iubea.

Si nici macar nu pot spune ca gresea. Ne instrainaseram mult prea mult. In toata aceasta “lupta cu viata”, ne pierdusem unul pe celalalt. (Spun lupta, pentru ca asa o vedeam eu pe atunci. Acum nu mai am nevoie sa ma lupt cu viata. O iau mult mai usor si ma bucur mult mai mult de tot ceea ce traiesc.)

De aceea iti spun, tie, acum:

Nu lasa ambitia si dorinta ta de succes, sa iti acapareze intreaga viata!

Opreste-te din cand in cand si intreaba-te:

Sunt fericit/a? Omul drag de langa mine este fericit?

Ai grija de relatia ta cu tine insati si cu partenerul tau de viata!

Pentru ca, orice altceva ti s-ar parea, pe moment, mai important decat asta, nu are nici un sens, atata timp cat nu poti raspunde DA la cele doua intrebari de mai sus.

Nu e nevoie de mult timp pentru a face asta.

Oricat de multe ai avea pe cap, ofera-ti cateva clipe in fiecare zi, pentru tine si pentru omul drag de langa tine.

Pastrati vie relatia voastra!

Relatia dintre doi oameni este ca o fiinta. Are nevoie de iubire, caldura, energie, timp, impartasiri, bucurii. Si ma refer aici la relatia iubita-iubit, nu la relatia de parinti, de care, din dragoste pentru copii, mai toti parintii au grija.

Cu cat mai multe roluri avem in cadrul familiei noastre, cu atat mai usor ne este sa uitam de aceasta relatie, care sta, de fapt, la baza tuturor celorlalte.

Si, pentru a avea energie pentru aceasta relatie, ai mare nevoie sa ai grija de tine!

Ofera-ti timp pentru tine, fara sa te simti vinovat/a, fara sa te gandesti la tot ce ai de facut. Pur si simplu gandeste-te ca fara asta, toate celelalte nu mai au nici un sens.

Asta am invatat eu din tot ce am trait.

Imi aduc aminte o poveste pe care mi-o spunea fostul meu sot, candva.

Vazuse la televizor un interviu cu o femeie de succes. Imi pare tare rau, dar nu imi mai amintesc numele ei.

La un moment dat, reporterul a intrebat-o ceva ce pe mine, la acel moment m-a scandalizat pur si simplu. Mi se parea de neconceput!

Intrebarea a fost: “Daca ar fi sa alegi intre doua tragedii : sa iti moara sotul sau copilul, pe care ai alege-o?”

Acea femeie a raspuns, fara ezitare: “As alege sa imi moara copilul, pentru ca, imi iubesc foarte mult sotul si stiu ca voi putea face alt copil cu el.”

Sotul meu era incantat de acel raspuns. Mi-l povestea cu foarte mare pasiune.

Nu am vazut, la acel moment, mesajul, aproape disperat pe care el mi-l transmitea. Nu se simtea iubit si ar fi vrut sa aiba langa el o femeie care sa poata face aceasta afirmatie.

Eu insa, pur si simplu nu puteam concepe asa ceva.

Si acum cred la fel! Intrebarea mi se pare stupida!

Era pusa de un barbat, asa ca pot intelege faptul ca habar nu avea ce provoaca in sufletul unei mame o astfel de intrebare.

Si, cu toate acestea, cu intelegerea de acum, imi dau seama ca, pentru un tata este foarte greu sa accepte faptul ca nu mai este pe locul 1 in viata mamei copiilor lui.

Sotul meu isi iubea foarte mult copiii, insa, isi dorea ca eu sa pot face o astfel de afirmatie.

De ce? Doar pentru ca nu se simtea iubit.

Dar eu eram mult prea prinsa in toate indatoririle mele si aveam impresia ca el trebuie sa stie, implicit, cat de mult il iubesc, ca doar pentru noi faceam atat de multe sacrificii.

Ei bine, nu e asa!

Omul de langa tine mai degraba va presupune ca nu il mai iubesti, daca tu nu ai grija de relatia voastra.

Prin acest articol vreau doar sa iti readuc aminte cum au inceput toate astea in viata ta.

Au fost candva doi oameni care s-au iubit si s-au hotarat sa aiba un copil.

Ai grija in continuare de ei si de iubirea dintre ei. Chiar si numai pentru copilul tau, daca nu si pentru tine!

Si, mai ales, ai grija de tine!

 

Oana Popa

Business&Life coach, specialist in coaching emotional pentru copii

www.copiiminunati.ro