În viața unui copil, niciun reper nu trece mai presus de mamă. Indiferent de ceea ce simte el, mama ajunge să îi dicteze în cele din urmă tonul cu care va începe să pășească în viață.
Așează-te confortabil și hai să facem împreună o călătorie în copilăria ta. Încearcă să îți aduci aminte de chipul mamei tale, blând și încurajator; încearcă să îți aduci aminte de vorbele tatălui, pline de înțelepciune; adu-ți aminte de bunici și de poveștile lor, sau de gogoșile calde și mămăliga proaspăt făcută în tuci. Adu-ți aminte de iernile greoaie, de verile toride și de copiii cu care te jucai până după lăsarea serii. Cu bune și cu rele, copilăria ta este temelia pe care s-a construit schela omului care ești astăzi. Rămâi puțin cu mintea ațintită asupra sentimentelor de recunoștință și fericirii de atunci și încearcă să înțelegi cum anume au contribuit părinții tăi la tot ceea ce însemni tu, în prezent.
Să spunem că mama ta, cu chipul blând și privirea caldă, ți-ar fi spus ocazional că tu nu ești în stare să fii la fel de bun/ă precum colegii tăi; că tu nu iei note suficient de bune la matematică sau română și că niciodată nu vei fi capabil/ă să urmezi facultatea pe care o dorești. Imaginează-ți că încă de când erai copil/ă obișnuiai să auzi vorbe precum „este un copil mai sensibil”/ „se supără ușor”/ „se sperie repede”.
Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2W1CLdC
