În ultimii ani, înregimentarea copilului la vârste cât mai fragede la grădiniță a devenitt o adevarată isterie. Până și mamăile din parcuri știu, de la nurori și gineri, că odrasla lor trebuie să învețe să socializeze de la vârsta de doi ani și musai să învețe engleză, germană intensiv, să nu rămână copilu’ un mototol necomunicativ.
Problema mare este că nu toți copiii sunt construiți după același tipar: unii acceptă să meargă la grădiniță, după câteva zile de acomodare, alții se împotrivesc categoric acestei înregimentări, ajungând la tulburări de somn și apatie. Iar metoda bine cunoscută: las’ că plânge o lună și-i trece este, de cele mai multe ori, o experiență traumatizantă. E ca și cum pe voi, adulții, v-ar lua cineva de mânecă și v-ar forța să munciți într-un loc pe care il detestați. N-o să plângeți, că sunteți oameni în toată firea, dar știți că n-aveți șanse de scăpare, și că veți merge acolo zilnic, doar pentru că “așa e bine. Gândiți-va bine, o să vă treacă depresia într-o luna?
1. Un părinte cu adevarat grijuliu și atent la educația copilului iî va da la grădiniță doar în momentul în care cel mic va fi pregătit pentru această experiență. Dacă, după caâteva zile de participare la ore, el are coșmaruri, devine supărat, apatic, amânați experiența pentru anul următor.
2. NU plecați urechea la toate sfaturile venite din partea persoanelor “binevoitoare”: există adulți bine poziționați în ierarhia socială, care n-au fost o zi la grădiniță, după cum sunt și persoane interiorizate cărora grădinița nu le-a dezvoltat dorința de a socializa sau de a deveni lideri de echipă.
Citeste continuarea pe 3DOTS.RO
