Terapia pentru copii este, deseori, un subiect dificil de abordat de către părinți. Nici un părinte nu își dorește ca cel mic să aibă nevoie de terapie, dar, din nefericire, există multe situații / evenimente dificile și chiar traumatizante pe care copiii le întâmpină de-a lungul vieții.
După cum veți vedea, terapia pentru copii este perfectă pentru o dezvoltare armonioasă abordând în același timp situațiile negative, traumele și simptomele. Sesiunile de terapie pentru copii se pot concentra pe aspecte precum un viitor optimist, metode pozitive de a face față unor situații sau creșterea respectului de sine, a încrederii în sine și a altor stări și trăsături pozitive.
Terapie pentru copii – Definiție
Sesiunile de psihologie pentru copii sunt la fel ca psihoterapia pentru adulți: le oferă un spațiu sigur și empatic, unde se utilizează instrumente pentru producerea unor schimbări, îmbunătățiri, în gânduri, sentimente și comportamente. Precum clienții adulți, clienții copii beneficiază de susținere, atât emoțională, cât și pentru îndeplinirea obiectivelor. Aceste sesiuni se pot concentra pe rezolvarea conflictelor, pe înțelegerea propriilor gânduri și sentimente sau pe găsirea unor noi soluții la anumite probleme.
Acestea sunt conduse de către un consilier sau psihoterapeut care este specializat în lucrul cu copiii și care poate oferi părinților și / sau tutorilor informațiile necesare.
Psihoterapeutul și clientul (clienții) pot acoperi o gamă largă de probleme:
● Divorțul sau separarea
● Pierderea unei persoane dragi
● Trauma
● Abuzul sexual
● Abuzul emoțional
● Abuzul fizic
● Relocarea familiei sau a copilului
● Abuzul de substanțe sau dependențe în familie
● Afecțiuni psihice, cum ar fi depresia, anxietatea și tulburarea obsesiv-compulsivă
În plus, sesiunile de terapie pentru copii se pot concentra pe cinci obiective importante, în plus față de situațiile unde se lucrează pe o situație specifică:
● Construirea stimei de sine a copilului
● Îmbunătățirea abilităților de comunicare ale copilului
● Stimularea dezvoltării sănătoase și adecvate vârstei
● Construirea unui repertoriu emoțional adecvat
● Îmbunătățirea vocabularului emoțional al copilului
În concluzie, terapia pentru copii este destul de similară terapiei pentru adulți în ceea ce privește scopul, obiectivele și problemele pe care le poate aborda, dar accentul se pune pe problemele cu care se confruntă copiii mici și pe o perspectivă orientată spre viitor, alături de exerciții adecvate vârstei copilului.
Când sunt recomandate sesiunile de terapie pentru copii?
Menționat anterior, terapia pentru copii poate fi eficientă pentru o gamă largă de probleme. În cazul în care un părinte nu este sigur de necesitatea unor sesiuni de terapie pentru copil, următoarele simptome pot fi de folos. În cazul în care copilul se confruntă cu unul sau mai multe dintre aceste simptome, împreună cu îngrijorarea părinților, se recomandă optarea pentru ajutor specializat.
● Agresivitate nejustificată
● Incontinenţă
● Dificultate de adaptare la situații sociale
● Coșmaruri frecvente și dificultăți de a dormi
● O scădere bruscă a notelor la școală
● Îngrijorare și anxietate persistente
● Retrageri din activitățile de rutină
● Pierderea poftei de mâncare și scăderea în greutate
● Efectuarea unor rutine obsesive, precum spălarea mâinilor
● Gânduri de suicidere
● Izolare socială și dorința de a fi singur
● Consumul de droguri sau alcool
● Auto-vătămare
Pe lângă aceste probleme, copilul mai poate experimenta:
● Sentimente persistente de tristețe sau lipsă de speranță
● Mânie constantă și tendința de a reacționa exagerat la anumite situații
● O incapacitate de concentrare, gândire clară sau luare a deciziilor
● O incapacitate de a sta liniștit
● Dietă excesivă sau mâncat accelerat, urmat de vărsături
● Participare la acte violente, cum ar fi incendierea unor obiecte sau uciderea animalelor
Sunt diverse moduri de a vorbi cu un copil despre necesitatea unor sesiuni de terapie. Într-adevăr, poate fi incomod sau inconfortabil atât pentru părinți, cât și pentru copil, să vorbească despre tratamentul de sănătate mintală. Urmând aceste sfaturi, discuția se va simți mai ușoară:
● Găsiți un moment bun pentru a vorbi și a asigura copilul că nu va fi certat. Ascultați copilul cu atenție.
● Luați în serios preocupările, experiențele și emoțiile copilului dumneavoastră.
● Încercați să fiți deschis/ă, autentic/ă și relaxat/ă.
● Discutați despre cât de des întâlnite sunt problemele cu care se confruntă micuțul.
● Explicați că rolul unui terapeut este de a oferi ajutor și sprijin.
● Explicați faptul că un acord de confidențialitate poate fi negociat, astfel încât copiii – în special adolescenții – să aibă un spațiu sigur pentru a împărtăși detalii în particular, în timp ce își asumă că veți fi avertizat/ă dacă există amenințări la adresa siguranței copilului / adolescentului.