Povestea nu s-a incheiat, dimpotriva ea continua si mai frumos. Sunt sigura ca multe voci vor fi impotriva a ceea ce voi povesti, dar o fac pentru ca sunt la fel de sigura ca o parte va aprecia si, sper eu, aceasta mini poveste va fi un exemplu pentru multe mame.
Eva mea implineste astazi 1 an si 7 luni. La 1 an si 3 luni am intarcat-o fortat si fara vointa mea din cauza unor antibiotice, a fost o ruptura brutala pentru amandoua, am plans si am fost trista foarte mult timp. Am vrut neaparat sa reiau alaptarea dupa ce inchei tratamentul dar am fost refuzata de copilul meu care cu doar 2 saptamani inainte era de neconceput ca va abandona vreodata sanul. Dupa repetate incercari am renuntat, laptele a disparut si treptat ne-am acomodat cu noua situatie. La vreo 2 luni si ceva, intr-o buna zi, dupa harjoneala noastra, Eva m-a tras de bluza si a cerut țiți, exact asa si spune. Am zis sa o las sa vad ce face, a continuat si in urmatoarele zile sa ceara si ii dadeam desi era doar o joaca si stiam ca e doar un alint, lapte necurgandu-mi.
Luna trecuta, cand ea a implinit 1 an jumate, eu am inceput munca, o alta etapa, grea, dar nu avem de ales, fiind despartite 8 ore intregi, cumplit! Insa cand ma vede ca intru pe usa, sare direct in brate si cere alintul. La un moment dat observ ceva alb pe buzita ei si-l intreb pe tati ce a mancat inainte. Un fruct, parca, dar zic ia sa verific eu. Si banuielile mi-au fost confirmate de doua mici picaturi. Uau!
Citeste continuarea povestii aici.
