Copilul minor poate calatori in strainatate numai insotit, cu acordul parintilor sau al reprezentantului legal.
Organele politiei de frontiera permit iesirea din Romania a unui cetatean roman minor in urmatoarele cazuri:
– minorul este titularul unui document individual de calatorie (pasaport/carte de identitate) si calatoreste impreuna cu ambii parinti;
– minorul este titularul unui document individual de calatorie si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, iar parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte din care sa rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei si durata acesteia sau, dupa caz, daca se face dovada decesului celuilalt parinte;
– minorul este titularul unui document individual de calatorie si calatoreste impreuna cu parintele caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca sau care exercita singur autoritatea parinteasca in temeiul unei hotarari judecatoresti ramase definitiva pentru procesele incepute dupa data de 15.02.2013.
– minorul este titularul unui document individual de calatorie si calatoreste cu o alta persoana majora, daca insotitorul prezinta o declaratie a ambilor parinti sau, dupa caz, a parintelui caruia i-a fost incredintat minorul in baza unei hotarari judecatoresti sau care exercita singur autoritatea parinteasca in baza unei hotarari judecatoresti ramase definitive pentru procesele incepute dupa data de 15.02.2013. Declaratia trebuie sa contina acordul pentru efectuarea calatoriei, statul de destinatie, durata acesteia si datele de identificare ale insotitorului.
Cazuri speciale:
In cazul minorului care se deplaseaza pentru studii sau concursuri oficiale, insotitorul va prezenta documente din care sa reiasa perioada si statul sau statele in care se vor desfasura aceste studii sau concursuri, chiar daca exista acordul doar unui singur parinte.
Declaratiile trebuie redactate in doua exemplare si trebuie sa fie autentificate in tara de notarul public, iar in strainatate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori, daca au fost date in fata autoritatilor straine, sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961.
In situatia in care politistii de frontiera constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea 248/2005 pentru ca minorul sa iasa din Romania, vor intrerupe calatoria acestuia. Daca minorul nu este insotit de cel putin unul dintre parinti si nu sunt indeplinite conditiile mentionate mai sus, se informeaza acestia, punandu-le in vedere sa il preia de indata ce este posibil. In cazul in care nu este posibila informarea parintilor, politistii de frontiera anunta Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, care initiaza procedura aplicabila minorilor neinsotiti, potrivit legii.
Avocat Paula Alina Lupu
Tel: 0755.795.608
Mail: avocatpaulalupu@gmail.com
Facebook: https://www.facebook.com/avocatpaulalupu
Imagine de Bob Dmyt de la Pixabay
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!