… el este un strigat aproape disperat dupa iubire in care multa lume se regaseste, constient sau nu (de cele mai multe ori nu). Iar daca ea, iubirea, nu poate fi daruita si primita pe cai considerate normale, oamenii vor forta sa creada ca o primesc prin orice alte forme pe care mintea le poate cataloga gresit drept iubire.
Ideea de baza este aceea ca doi tineri vor sa se simta iubiti si confunda dorinta (sexuala) cu iubirea adevarata. Ea, Anastasia Steele, este o fata care a crescut fara tata si a carei mama a avut 4 casnicii deci a fost vesnic in cautare avida a unei iubiri mereu de la altcineva, din moment ce singura nu stia cum sa se simta valoroasa si demna. Ce model putea avea fata de urmat? Evident acela ca un barbat e cel care are rolul de a te face fericita, el si numai el, totul e sa iti dea atentie si sa iti arate ca te doreste.
El, celebrul si sarmantul tanar om de afaceri prosper Christian Grey, este intr-o crunta negare a notiunii de iubire pe care o considera datatoare de multa durere sufleteasca, oarecum firesc daca intelegem ca este fiul unei prostituate care a murit cand el avea 4 ani si cu care a stat in casa zile la rand, ea moarta fiind, pana cand pestele ei a gasit-o. Cine sa il faca pe Christian sa priveasca viata normala, in lipsa unui tata si cu o mama de acest tip? De slabiciunea, vulnerabilitatea lui ca si copil dar si de dorinta nestinsa de a fi iubit a profitat o femeie matura care i-a vandut ideea ca e iubit si dorit prin practici sexuale neortodoxe. Astfel, el a invatat un model de atasament si placere tot prin durere, tipar care nu ii era strain din frageda copilarie.
In aceste conditii de start emotional dezechilibrat in viata al celor doi, atat filmul cat si cartile au un succes rasunator pe intreg globul. Oare de ce? Oare pentru ca o parte din cititori sau spectatori se regaseste in foamea de iubire a personajelor? Oare pentru ca speranta ca totusi iubirea sa invinga orice obstacol sau durere este asa de mare in fiecare dintre noi si cautam dovezi? Probabil ca da. Succesul incredibil al acestui concept artistic sta in nevoia de a simti iubirea care este foarte mare in multa lume, confundata cu altceva din cauza neputintei oamenilor de a atinge echilibrul prin iubirea de sine, punct de la care poate intampina o relatie amoroasa cu altcineva intr-un mod sanatos si echilibrat.
Multa lume se minte ca este iubita atunci cand de fapt acolo nu e decat o nevoie a altcuiva, uneori sexuala, alteori financiara sau de dominare, control. Nu vrem sa vedem adevarul ca suntem, poate, manipulati de o alta persoana, pentru ca ne spunem “lasa, el de bine de rau este langa mine, fata de altele care nu au barbat”. Iar de violenta fizica ce sa mai vorbim, atunci cand o palma a “lui” este trecuta cu vederea sau mai rau e considerata semn ca “ii pasa” sau „asa e el, mai posesiv si iute la manie”.
Iar nevoia de a primi confirmarea ca iubirea invinge se vede inclusiv in articolele, postarile pe Facebook, paginile, siteuri dedicate acestei povesti si nevoia oamenilor de a diseca firul in patru daca actorii Jamie Dornan si Dakota Johnson au avut sau nu chimie la filmari, daca s-au placut sau nu in afara filmarilor, si tot asa. De parca nu este suficient ca personajele deruleaza o poveste pe ecran, e nevoie sa continue si dincolo de ecran ca sa primim dovezi ca iubirea exista, se poate infiripa si poate continua…
