Fiecare copil are personalitatea lui, preocupări și pasiuni care îl fac să fie diferit față de ceilalți copii de vârsta lui. Din toate aceste motive, cei mici se adaptează, în unele situații, mai greu în colectivități, pot fi izolați și chiar să ajungă în situații conflictuale, iar noi, ca părinți, avem datoria să le oferim tot sprijinul de care au nevoie și să-i ajutăm să se integreze în cercurile pe care le frecventează.
Iată cum îl poți ajuta pe cel mic să se acomodeze în colectivitate:
Cursuri extrașcolare
Pe lângă faptul că orice curs îl va ajuta să fie mai bun la o materie sau o activitate anume, cursurile extrașcolare îi dau ocazia să întâlnească și alți copii cu preocupări comune, cu care va lega mai ușor conversații și prietenii. Acest lucru îi va dezvolta abilitățile sociale și capacitatea de a se integra mai bine la școală sau în oricare altă colectivitate. La Follow Me, spre exemplu, sunt organizate cursuri de engleză pentru copii de toate vârstele, într-un cadru mai puțin formal, unde învață după metode moderne și interactive, care îi vor stimula să fie mai comunicativi și să colaboreze mai mult cu cei de aceeași vârstă.
Ieșiri în parc și la locuri de joacă
Pentru cel mic, ieșirile în parc și la locurile de joacă sunt ocazii foarte bune de a interacționa și cu alți copii din afara cercului lui intim și a lua contact cu diferite tipologii și personalități. Joaca este un liant foarte puternic și o ocazie de a lega conversații și de a împărtăși păreri și experiențe. În afară de asta, o activitate care lor le face plăcere îi va stimula să fie mai expansivi și să depășească unele momente de timiditate pe care orice copil le are.
Activități sportive
Pe lângă faptul că orice activitate fizică le va fortifica organismul și astfel vor avea o viață mai sănătoasă, sportul vine și cu multe alte beneficii pe care uneori le scăpăm din vedere. Potrivit Mom Junction, sporturile le dezvoltă copiilor abilitățile sociale, îi face să fie mai încrezători și îi învață să-și controleze emoțiile. Sporturile îi învață, de asemenea, să lucreze în echipă și să colaboreze cu coechipierii pentru a obține rezultatul dorit. În plus, copiii care fac sport sunt mai organizați și mai disciplinați, învață să-și respecte programul de odihnă pentru că vor ajunge să înțeleagă importanța ei.
Încurajează-l să-și invite colegii acasă
Este o altă modalitate prin care poți să-ți ajuți copilul să devină mai popular printre colegi, vecini sau prieteni de joacă și să fie primit cu brațele deschise în cercurile care se formează în aceste comunități ale lor. Poți să organizezi aceste vizite la domiciliu de ziua lui sau fără o ocazie anume. Fă-i pe musafirii copilului tău să se simtă bine și oferă-le gustări și răcoritoare. Pentru ei, acestea sunt evenimente importante și experiențe despre care vor povesti mult timp.
Foto: Unsplash
Activul Marte e în Leu din 4 noiembrie 2024. Mesaje speciale de la Univers pentru 4 zodii
Te-ai nascut cu noroc? Priveste-ti palma si afla raspunsul! Simbolurile norocoase sunt descrise aici