Spunem despre o fiinta pe care o iubim ca e dulce… sau tot atat de dulce ni se pare un catel pufos si simpatic. In mintea noastra, am ajuns sa masuram iubirea dupa cat este de dulce. Dar la o cana de ceai, neindulcit, intr-o seara geroasa de februarie, am aflat cateva secrete de la dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist.
Mi-a dezvaluit secrete pretioase si reguli de nutritie privind zaharul in alimentatia copilului! Reguli pe care, daca nu le respectam cand copilul este mic, dupa aceea poate fi prea tarziu pentru a face schimbari sanatoase.
Desertul nu este un aliment obligatoriu in alimentatia copilului
Cu totii stim cum este senzatia de pofta de dulce. Nu avem stare pana nu ne-o satisfacem, iar dupa aceea putem spune ca ne simtim chiar fericiti sau cel putin euforici. Insa un copil de 1 an sau chiar mai mic nu stie ce inseamna sa ai pofta de ceva dulce. Si atunci, de ce sa-i oferim acest dulce atat de devreme?
„Ideea asta de desert, ca trebuie, este gresita! Noi oricum ne nastem cu o preferinta pentru gustul dulce si orice aliment care are gust dulce il acceptam foarte usor. Din aceasta cauza mamele cad intr-o capcana in momentul in care fac diversificarea alimentatiei, dupa 6 luni.
Ele nu au suficienta rabdare sa persevereze in a-i da copilului un aliment si considera ca nu i-a placut sau dimpotriva, ca i-a placut un altul si continua sa i-l dea numai pe acela care are fructe adaugate sau zahar! Dar este o falsa impresie ca ii place copilului, ideea este ca orice aliment dulce este usor acceptat. Dar asta nu inseamna ca o alimentatie echilibrata trebuie sa contina zahar!”, ne spune dr. Mihaela Bilic.
Zaharul modifica gustul natural de dulce
De multe ori, noi, ca mame, gustam mancarea inainte sa i-o oferim copilului. Si abia dupa ce consideram ca are gust, i-o servim. Insa este un lucru cat se poate de gresit. Noi, ca adulti, avem deja gustul modificat in atatia ani in care am mancat alimente indulcite cu zahar. Insa un copil mic abia acum are sansa sa-si dezvolte gusturile.
Citeste mai multe pe Qbebe.ro.
Acum sunt citite aceste articole
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua