Grădiniţa lui David şi-a propus să vină în ajutorul părinţilor şi al copiilor şi să desfăşoare un program special pentru perioada verii. Astfel, Grădiniţa lui David va demara, începând cu data de 25 iunie, programul grădiniţei de vară, care se va finaliza în data de 7 septembrie 2012.
Având ca motto:”Ne distrăm şi învăţăm”, la Grădiniţa lui David se va desfăşura o gamă variată de activităţi, planificate pe teme foarte atractive pentru copii. Vor fi puse la dispoziţie programe educaţionale de gradiniţă, dar şi programe recreative: spectacole de teatru, excursii, spectacole distractiv- educative sau vizite la muzee.
Programul de vară de la Grădiniţa lui David este structurat astfel:
Săptămâna 25-29 Iunie: ”Viaţa la fermă”
“Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată.” – Dostoievski
Ne-am gândit să facem o aprofundare a tematicii “Viaţa la fermă”, prin activităţi educative, dar şi prin activităţi extracurriculare. Îi vom învăţa pe cei mici, că animalele pot fi uneori cei mai sinceri prieteni ai oamenilor. În acest sens pe lângă jocurile şi activităţile tematice şi zilnice, vom vizita ferma ”Cocoşu’ Roşu”, ferma de cai din Ciolpani şi vom face o excursie la rezervaţia de zimbrii din Bucşani.
Săptămâna 2-6 Iulie: “Micii cercetaşi”
“A fi cercetaş înseamnă să lupţi împotriva egoismului” – Lord Baden-Powell
Părintele cercetaşilor, Lord Baden-Powell, descria esenţa cercetaşilor ca fiind cuprinsă în următoarea sintagma : “Cetăţeni fericiţi, sănătoşi şi serviabili“. Ghidaţi de principii sănătoase, încurajaţi să descopere mediul înconjurător, susţinuţi în luarea deciziilor din cadrul jocurilor de-a cercetaşii, copiii vor confecţiona uniforme de cercetaşi, vor întreprinde drumeţii în pădurea Băneasa şi parcul Herăstrău şi îşi vor descoperi puterile în “Parcul Aventura” din Braşov.În acest fel dacă noi devenim mai buni şi lumea în care trăim va fi una mai bună!
Săptămâna 9-13 Iulie: “Micii ecologişti”
“Natura-ţi dă zilnic exemplul de a trăi.” – Nicolae Iorga
Haideţi să le insuflăm copiiilor această dragoste faţă de natură, pentru ca din ea să se nască respectul. Asta ar trebui sǎ facem toţi, deoarece omul este efemer pe lângă efemeritatea naturii. Respectul vine din dragoste şi numai prin comuniune perfectă cu natura îl putem dobândi. Vom desfăşura vizite la Grădina Zoologică şi un picnic în pădurea Snagov. Vom pune în practică principiul: “Mens sana in corpore sano!”, mai exact importanţa nutriţiei sănătoase şi a sportului. Atracţia săptămânii va fi ”Parada tinerilor designeri ecologişti”, paradǎ cu haine şi măşti din materiale reciclabile.
Săptămâna 16-21 Iulie: “Civilizaţiile antice”
“Cu cât cunoşti mai mult, cu atât iubeşti mai mult.” – Leonardo da Vinci
Haideţi să facem o incursiune în timp şi să le trezim copiiilor interesul pentru Ramses, Ahile sau Traian. Ne dorim să facem din aceste personaje adevărate modele şi nu doar eroii unor legende din lumea antică. Folosindu-ne de material didactic şi vizite la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” şi la Muzeul Naţional de Istorie a României vom explora lumea demult apusă si vom desluşi misterele evoluţiei.
Săptămâna 21-28 Iulie: “Artă în aer liber”
“Arta este o formă a vieţii, chiar viaţa!” – Liviu Rebreanu
Arta este în esenţă cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Exprimarea trăirilor umane se realizează prin intermediul artei. Prin tema “Artă în aer liber”, urmărim o coordonare direcţionată către latura frumoasă a vieţii, încurajarea exteriorizării emoţiilor prin artă, dar şi dezvoltarea creativităţii. Urmărind această linie, vom primi vizita unui pictor, vom face picturi în parc sau în curtea grădiniţei şi o vizită la Muzeul Naţional de Artă al României. Tot în domeniul artelor vom include şi olăritul. În acest sens vom vizita o familie de olari, care ne vor introduce în această minunată taină a olăritului.
Săptămâna 30-4 August: “Laboratorul de experimente”
“Experimentul ca metoda activă, are mai multă forţă de convingere decât oricare altă metodă şi deci, posibilităţi sporite de inrâurire asupra formării concepţiei ştiinţifice despre natură la elevi.” . Ioan Cerghit
Joaca poate deveni uneori o lecţie de ştiinţă, chiar şi la grădiniţă. Una dintre metodele principale de explorare a realităţii este experimentul. Ca şi observarea sistematică, experimentul dispune de importante valenţe formative. Prin această temă urmărim stimularea activităţii de investigaţie personală, independenţă şi favorizarea dezvoltării intereselor cognitive. Vom transforma activităţile din această săptămână într-un laborator de chimie, biologie şi geologie.
Săptămâna 6-11 august:”Ce mai ştiu?”
După două semestre de studiu intens este necesară şi o recapitulare a cunoştinţelor dobândite Vor fi evaluate următoarele teme de studiu care au fost parcurse în anul şcolar anterior: 1.Eu în lumea fermecată; 2.Familia mea; 3.Am şi eu un orăşel…; 4.Sănătoşi şi fericiţi; 5.Toamnă, mândră harnică.…; 6.Universul-mistere şi galaxii; 7.Noi suntem români; 8.Obiceiuri străbune; 9.Bucuriile iernii; 10.Farmecul pădurii; 11.Poveste la gura sobei…; 12. În ogradă la bunica; 13.Animalele, prietenele noastre; 14.Vestitorii primăverii; 15.Mamă dragă, mamă scumpă; 16.Fantezie de primăvară; 17.În lumea artelor; 18.Aşteptându-l pe iepuraş…; 19.Ce şi cum vreau să fiu?; 20.De pe câmp pe masa noastră; 21.Călătorii de-a lungul vremii; 22.Harnic, cinstit şi bun; 23.Ce mi-au povestit anotimpurile?; 24.Prieteni de pretutindeni; 25.Micul actor.
Săptămâna 13-17 august:”Păsările – prietenele noastre”
“Pasărea are cuib, păianjenul pânză şi omul prietenia” – William Blake
Se spune că poţi să fii liber întotdeauna şi indiferent de vârsta pe care o ai, să poţi afla ceva nou care să-ţi modifice gândirea şi comportamentul, influenţȃnd traseul prestabilit al vieţii. Păsările sunt libere, necondiţionate de regulile societǎţii civile şi se ghidează după un set de valori profund şi sǎnǎtos, a cǎrei origine este încǎ un mister. Ele pot fi modele elocvente întrucȃt copiii pot înţelege prin puterea exemplului, cât de benefică este prietenia, spiritul de întrajutorare, răbdarea şi atenţia acordată celorlalţi. În cadrul temei ”Păsările-prietenele noastre”, prin intermediul materialului educativ şi al poveştilor, copiii vor afla lucruri noi despre speciile de păsări, mediu de viaţă, misterele existenţei şi evoluţiei acestora. Pentru aprofundarea cunoştinţelor vom vizita Ferma Animalelor din Pantelimon şi vom viziona spectacole de teatru.
Săptămâna 20-24 august:”Cine face şi cum face?”
“Hărnicia e mama succesului” – Proverb românesc
În cadrul temei ”Cine face şi cum face?”, vom urmări dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a meseriilor şi profesiilor, precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestora. Este necesar ca cei mici să cunoască importanţa muncii şi să cultivam acest spirit al responsabilităţii. Nu degeaba s-a spus că:”Hărnicia este mama succesului”. Aşa că ne vom transforma în nişte muncitori harnici şi vom vizita Fabrica de Ciocolată, cofetăria ANA PAN şi o brutărie. Pentru că toţi băieţii visează să ajungă piloţi ne-am gândit să le oferim o bucurie în acest sens. Prin această tematică, cei mici vor cunoaşte regulile unei călătorii cu avionul, posibilele destinaţii, iar pentru o zi îşi vor lua rolul de piloţi în serios. Vom vizita Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” – Otopeni şi vom pătrunde la bordul unui avion adevărat.
Săptămâna 27-31 august:”Animalele marine”
“Animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet.” – Pitagora
Au rămas încă nedesluşite misterele existenţei animalelor acvatice. Unii spun că delfinii ar vorbi, alţii discută despre devotamentul balenelor, alţii despre instinctele rechinilor, alţii despre relaţiile familiale complexe din rândul pinguinilor. Aşa că ne întoarcem din nou la mult iubitele animale şi vom explora lumea acvatică. În această săptămână vom avea ca scop identificarea unor aspecte ale lumii acvatice, folosind surse de informare diversificate. Vom studia animalele marine, iar vizita la Delfinariul din Constanţa şi la Institutul de Cercetare Marină din Ploieşti îi va ajuta pe cei mici să înţeleagă mult mai bine lumea subacvatică.
Saptamana 3-7 septembrie : ”Jocurile Copilăriei”
“Aşa eram eu la vȃrsta cea fericitǎ şi aşa cred cǎ au fost toţi copiii, de cand îi lumea şi pǎmȃntul, mǎcar sǎ zicǎ cine ce-a zice.” – Ion Creangǎ
S-a spus despre copilărie că este locul imaginaţiei, locul fericirii si al povestilor, al împlinirii şi al jocului. Câţi dintre noi ne mai amintim jocuri precum:”Ursul doarme!”, “Lapte gros”, “Baba oarba” sau “De-a v-aţi ascunselea”? Haideţi să dedicăm această ultimă săptămână de vacanţă, jocului şi să le aducem copiiilor ceea ce ne-a adus nouă copilăria: jocuri pline de voioşie în aer liber, lipsite de grija fişelor, a matematicii sau a dezvoltării limbajului. Să uităm pentru moment de influenţele tehnologiei şi să ne distrăm prin jocuri româneşti. Distracţia va fi pe primul plan, iar în acest fel copiii îşi vor consuma energia si îşi vor reîncarca bateriile pentru un noul an şcolar. Parcurile sau curtea grădiniţei vor fi mediul propice pentru desfăşurarea acestor activităţi.
Cluburi şi opţionale
Pe lângă temele de studiu copiii se vor putea bucura şi de activităţi opţionale. Grădiniţa lui David vă oferă:
Clubul de înot – Pentru că ne dorim :”O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
Clubul urmăreşte dezvoltarea fizică armonioasă şi menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică, precum şi dezvoltarea unui comportament concentrat către atingerea de obiective, comportament care se va regăsi în cotidian sub forma rezolvării situaţiilor noi de viată.
Clubul de echitaţie – Pentru o apariţie maiestuoasă şi triumfală la orice paradă princiară. Fie că este vorba despre un sport sănătos, fie că este vorba despre încrederea in forţele proprii, clubul de echitaţie va fi bine venit în activitatea copiiilor.
Clubul de dans – Pentru că ne dorim copiii eleganţi şi sănătoşi din punct de vedere emoţional. În cadrul acestui club se îmbină armonios mişcarea şi graţia, în vederea formării unei atitudini pozitive. În paşi de dans, copiii îşi îmbunătăţesc ţinuta, echilibrul şi concentrarea.
Clubul de karate – Pentru că ne dorim o alternare a stării de sănătate psihică cu cea fizică. Acest club are în vedere dezvoltarea fizică armonioasă şi contribuie la menţinerea stării generale de sănătate fizică şi psihică.
Activitate opţională -Limba Engleză.
Vă aşteptăm, cu drag!
Mai multe detalii, pe GradinitaluiDavid.ro.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?