Atunci când ne trezește alarma, dimineață, avem două opțiuni – o oprim, ne ridicăm din pat și facem ce avem de făcut sau o punem să sune puțin mai târziu și mai dormim puțin.
Dați-vă la o parte din calea voastră, nu mai încercați să fiți ceva ce credeți voi că „ar trebui” să fiți; doar fiți cine sunteți voi cu adevărat!
Dacă urmare a energiilor care curg pe Pământ experimentați dureri intense (și mă refer strict la durerile care sunt simptome ale Ascensiunii), reacția minții voastre va fi aceea că e ceva în neregulă cu voi, că sunteți bolnavi, că vi se întâmplă ceva „rău”.
Pe Pământ curg în mod continuu energii foarte intense. Și acestea sunt asimilate în corpul nostru.
Mulți empați se simt victime ale sensibilității lor „exagerate”, însă la un moment dat ei conștientizează ce Dar este să fii empat, ce frumusețe și profunzime aduce acest lucru vieții lor.
Dacă tu ești empat și funcționezi încă la nivelul 3D este posibil să simți uneori din senin o anxietate/ tristețe/ frică/ furie intensă și să nu ai idee ce se întâmplă cu tine, fiindcă nimic din viața ta nu justifică o asemenea stare.
Până acum eu n-am găsit niciun om dintre cei care au participat la cursurile mele care să vorbească despre faptul că este un empat de pe o poziție de putere, din perspectiva faptului că această calitate este un Dar; am văzut doar empați care vorbeau despre asta doar pe pe poziția victimei, a celui care are de suferit de pe urma faptului că simte totul atât de intens.
Fiecare dintre voi, empații care v-ați trezit spiritual, știți că aveți un aspect care este muritor (aspectul uman) și un aspect care este nemuritor (sufletul).
Este un angajament sacru pe care și-l asumă un suflet, în sensul de a veni pe Pământ în formă umană (într-un corp uman), pentru a folosi oportunitățile de creștere oferite acelui acelui suflet și de asemenea, pentru a susține și alte suflete în a folosi oportunitățile care le sunt oferite lor, pentru a evolua.
Când ești empat simți energia/ emoțiile celorlalți oameni. Și nu e necesar să faci vreun efort să simți aceste lucruri; pur și simplu așa ești construit, le simți.
Noi suntem într-un proces de evoluție și devenim un fel de „mistici fără mănăstire”. Ceea ce vreau să spun prin asta este că modul în care funcționăm în viața de zi cu zi, modul în care ne facem alegerile, modul în care îi tratăm pe alții, modul în care ne desfășurăm activitatea profesională vor fi mistice.
Câți dintre voi aveți parte de haos în relația de cuplu, pentru că nu sunteți dispuși să vă arătați vulnerabili în fața partenerului, pentru că refuzați să vă deschideți inima cu adevărat în fața sa?
Cum știi cât va dura un ciclu al haosului? Poți ști asta? Ai vreun control asupra ciclului haosului, odată ce acesta s-a declanșat în viața ta?
Este important să înțelegeți că voi vă aflați aici, pe Pământ, sub contract – un Contract sacru, semnat de sufletul vostru -, iar acesta presupune să permiteți sufletului vostru să se exprime prin voi.
Nu pot să știu eu mai bine decât voi care este mesajul pe care îl primiți prin experiențele pe care le trăiți, prin visele pe care le aveți și diverse alte „piese ale puzzle-ului” care vă sunt date de Conștiința Divină.
Oameni care sunt puternic programați, care nu sunt treji din punct de vedere spiritual, vor fi supuși la provocări din ce în ce mai dure în perioada următoare, până se vor trezi.
Voi ați ales să veniți pe Pământ în această perioadă și să vă treziți printre primii, știind că vă veți confrunta nu numai cu Umbra colectivă care iese la suprafață – și care este uriașă -, dar și cu toate traumele din corpul vostru fizic, pe care le curățați/ vindecați una câte una.
Toată viața noastră ne-am obținut validarea din exterior, ne-am obținut adevărurile din exterior, de la figuri cu autoritate din viața noastră personală, de la autorități sau experți;
Dacă tu îți aperi dreptul de a alege liber pentru propria persoană, dacă îți rostești adevărul, dacă spui „Nu” la ceea ce simți că e „Nu”, să știi că nu ești singurul care face asta.
În următoarea perioadă încercările de a provoca/ alimenta divizarea vor fi din ce în ce mai puternice, iar noi nu ne dorim să alimentăm cu energia noastră divizarea.