- Capricorn – Asuma-ti responsabilitatea pentru toate deciziile pe care le iei si pentru efectele acestora. Nu-ti fie frica, ai de partea ta toata protectia Divina de care ai nevoie. Ceea ce spui in primele zile ale acestei saptamani are un impact subtil, dar important asupra celor cu care interactionezi. Asteapta-te la schimbari bruste de situatie in ceea ce priveste imaginea ta publica, statutul tau social sau drumul pe care l-ai ales, in cariera. S-ar putea sa fii mai loial ideilor si propiilor concepte decat celor care ti se spun si sfaturilor pe care le primesti. Sexul opus va fi din ce in ce mai atras de tine, pe masura ce sfarisitul de saptamana se apropie.
- Varsator – Mintea ta va subordona toate emotiile tale, mai ales cele care sunt false sau nu iti apartin. In ceea ce priveste modul de relationare cu cei din anturaj, nimic din ceea ce este conventional nu iti este pe plac. Simti nevoia sa iesi din ce in ce mai mult in evidenta, ceea ce este de bun augur, deoarece vei sti ce sa spui si cand sa te pronunti atunci cand vei interactiona cu cei pe care ii intalnesti. Revin in atentia ta cauzele umaitare. Pe masura ce sfarsitul de saptamana se apropie si volumul de munca se va mari. Indicat este sa te feresti a face gafe. Se accentueaza si lupta pentru putere, in jurul tau. Timp de cateva saptamani vei fi pus in lumina reflectoarelor, observat in cele mai mici amanunte
Pesti – Emotiile si senzatiile sunt amplificate, iar atmosfera in care sfarsesti acest an este una pe care multi si-o doresc ca fundal pentru desfasurarea activitatilor vacantei de iarna. Esti incurajat sa parasesti vechile tipare, supararile si amintirile neplacute care te leaga de trecut, pasind cu incredere pe drumul care te conduce catre un viitor perfect. Cheia de care ai nevoie pentru a reusi in acest demers este rabdarea, planificand totul si avansand pas cu pas. Imaginea ta este una perfecta pentru cei din mediul tau; stralucesti si putini sunt cei care vor vrea sau te pot umbri. Aliantele incheiate pana acum se vor consolida, incepand cu 30 decembrie.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!