- Sagetator – Alegerile pe care le faci in aceasta saptamana, cu atentie insa, vor fi permanente. Ceea ce este o veste buna, deoarece se prefigureaza un nou drum pentru tine, ori, a pleca incarcat cu un bagaj inutil, nu este de bun augur. O gandire (mai mult) tehnica iti va fi de folos, de aceasta data. In acelasi timp, evita barfele si informatiile primite prin intermediulunor surse neverificate – toate acestea iti pot face mai mult rau decat bine. Apoi, asteapta-te ca tot ceea ce credeai despre mediul tau sa fie pus sub semnul intrebarii. S-ar putea sa fii nevoit a-ti schimba sistemul de credinte, tocmai pentru ca, de acum incolo, sa poti evolua si in alt mod decat de obicei.
- Capricorn – Chiar daca te simti pagubit in anumite sectoare ale vietii tale, lasa ca toate lucrurile si tot ceea ce se intampla acum, sa treaca, fara sa-ti mai pese in vreun fel. Pentru tine, este timpul sa mergi mai departe. Revine in atentia ta operioada potrivita pentru a renunta la toate obiceiurile rele sau gresite pe care le ai, de la cele alimentare pana la cele care ti-au provocat dependenta. Expansiunea mentala este favorizata in aceasta saptamana, deci invata lucruri noi, pe cat de des si de mult este posibil. Poti descoperi ceva nou despre partenerul tau/partenera ta de viata, insa acest lucru nu este neaparat ceva care sa iti provoace dureri de cap.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6
Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim!
Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Acum sunt citite aceste articole
