- Leu – Daca ai planuri legate de amenajarea locuintei tale este posibil sa fii nevoit a le pune pe locul doi, in ceea ce priveste prioritatea acestora. Este posibil sa apara obstructionari de acolo de unde te astepti mai putin. In caz extrem se poate sa fii obligat a-ti schimba locuinta. Probabil ca vei petrece mai mult timp la locul de munca, incercand sa iti pregatesti drumul pentru ascensiunea la care te gandesti. In cazul in care iti doresti sa schimbi ceva legat de imaginea pe care ceilalti o au despre tine, asteapta sa treaca aceasta vara pentru a actiona in acest sens. Spre sfarsitul saptamanii pregateste-te sa petreci mult timp fie pe drumuri, fie alaturi de prieteni.
- Fecioara – In cazul in care iti doresti sa schimbi ceva in ceea ce priveste cariera ta, tot ceea ce ai de facut, in aceasta saptamana, cel putin, este sa iti pregatesti discursurile pentru momentele cheie sau pentru negocierile de care vei avea parte. Momentan, de indata ce Saturn va accesa energiile semnului zodiacal al Scorpionului – 15 iunie, chiar prima zi a saptamanii – fii pregatit pentru a intampina noi reguli si legi pe care trebuie sa le respecti, la scara mica, pentru a fi sigur ca stii ce te asteapta la o scara mai mare. Pe cat posibil achita-ti restantele si onoreaza-ti promisiunile care ii implica si pe fratii sau surorile tale, ori pe cei care iti sunt veri sau vecini.
-
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6
Acum sunt citite aceste articoleCum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!