BERBEC
Săptămâna aceasta vor fi tot timpul în balans. Chiar dacă trigonul Uranus – Soare le promite marea cu sarea, totuşi dacă Pluto în Casa Prietenilor şi a speranţelor le este ostil Soarelui şi lui Marte din Casa iubirii, sextilul Venus – Chiron sugerează că au puterea să treacă peste micile răutăţi ale colegilor.
TAUR
Și pentru aceşti nativi se schimbă decorul astral deşi aş spune că persistă un soi de teamă care greu îi va face pe aceşti nativi să creadă că a venit apă şi la moara lor.
GEMENI
Dacă este ceva semnificativ pe cerul Gemenilor săptămâna aceasta în afara Careului în T mediat de Jupiter, este crucea cardinală care aționează subtil, din fundal și le va inflama ideile, mai sunt câteva opoziţii care le vor crea situaţii dar şi stări interioare contradictorii.
RAC
Ei bine, acestor nativi le-a venit apă la moară şi de-acum trebuie să-şi reia viaţa de acolo de unde simt că lucrurile s-au împotmolit.
LEU
Mă întreb cât a fost iluzie, cîtă lăcomie, câtă minciună şi câtă creativitate în reuşitele sau mai bine zis, în nereuşitele unor Lei.