Iata horoscopul saptamanii 14-20 iulie 2014 prezentat de Astrocafe.ro.
- Berbec – Inca de la inceputul saptamanii, ingresul celor doi Benefici ai zodiacului – Venus si Jupiter – in semnle Racului si in cel al Leului, au ca efect evident mutarea centrului tau de interes catre toate placerile care nu pot lipsi acestui anotimp. Cu alte cuvinte, in sfarsit, a inceput vacanta ta. O mare parte din “dinamismul” primelor luni din acest an s-a diminuat, la fel si greutatile tale. Nici ca se putea o veste mai buna. In cazul in care iti doresti un copil e bine de stiut ca tocmai a inceput un nou an in care sansele de a-ti mari familia sunt foarte crescute. Pe cat posibil, insa, nu te certa cu nimeni la sfarsitul saptamanii. Prefera activitatile sportive in detrimentul declararii dusmaniilor.
- Taur – Mintea iti este stimulata si gandurile accentuate, fata de cum erau pana acum. Ai putea intalni pe cineva care sa iti atraga atentia asupra unor subiecte mai putin dezbatute de tine, astfel, simtind nevoia descoperirii unor explicatii pertinente care sa vizeze aceste teme. Este posibil a avea parte de o comunicare intensificata, fie cu membrii familiei, fie cu stramosii tai. Revin in atentia ta relatiile cele mai importante pentru tine, mai ales in ultima zi a saptamanii – zi in care iti este recomandat a fi conciliant, acolo unde este cazul. Tot atunci sunt posibile stari oscilante, contradictorii in ceea ce te priveste. Retrage-te in zona ta de confort si manifsta-ti energiile creatoare.
- Gemeni – Desi este vara, pentru tine aceasta saptamana va aduce primavara. Comunicarea cu persoanele dragi sau cu persoana iubita ori – cel mai probabil – cu persoana pe care ti-o doresti aproape este favorizata de o influenta astrala mai mult decat benefica, Jupiter (Marele Benefic) fiind responsabil de aceasta data. Abilitatile tale de comunicare, indiferent de forma acestora, sunt reliefate, daca nu chiar exacerbate. Foloseste-ti mintea si nu elimina punerea la punct a planurilor de anvergura la care te gandesti de ceva vreme, este timpul sa incepi a le da viata. Devii din ce in ce mai atras (poate chiar dependent) de oamenii care te fac sa te simti in siguranta, iar acesta ar putea fi un punct sensibil. Evita cheltuielile inutile, in special la sfarsitul saptamanii.
- Rac – In continuare, planul emotional este cel mai pregnant in ceea ce te priveste. Senzitivitatea-ti accentuata nu-ti da pace, iar influenta astrala a planetei Venus iti va da destula energie pentru a te ocupa de tine, de starea ta de bine si de imaginea ta. Este posibil a-ti fi confirmata o banuiala pe care de mult timp o aveai in ceea ce priveste persoana iubita. O veste si mai buna este aceea ca planul financiar incepe a se dezvolta, iar banii nu vor mai pleca chiar atat de usor din buzunarul tau. Ceea ce trebuie sa eviti este auto-indulgenta – este posibil sa incepi a te ingrasa in cazul in care pierzi masura alimentelor ingerate. Incearca sa nu ratezi oportunitatile de afaceri, timp de un an, incepand din aceasta saptamana.
- Leu – Ghici cine este favoritul zodiacului, pentru un an de-acum incolo… Jupiter va accesa energiile semnului tau solar inca din aceasta saptamana, facandu-te sa ajugi pe primul loc in orice domeniu iti propui, prin norocul providential de care ai parte. Totusi, este posibil ca in aceasta saptamana sa nu alegi a te arata sau exprima foarte mult in public, preferand a-ti pastra linistea interioara si a te feri de stress. Probabilitatea inceperii unei relatii pe care sa o pastrezi secreta este crescuta. In orice caz, aceasta are toate sansele sa fie o regasire karmica, cam greu sa te feresti de ea. Interesul pentru subiectele de natura metafizica este amplificat. De evitat dezbaterile cu persoanele incompatibile personalitatii tale, la sfarsitul saptamanii.
- Fecioara – Nu dispera, mai ales daca te simti singur. Inconjoara-te de prieteni – oricum, nu prea poti scapa de prezenta si de influenta acestora in viata ta la ora actuala – si clarifica-ti natura sentimentelor pe care le incerci in aceasta perioada. Este posibil a-ti gasi perechea acolo unde te astepti mai putin, probabil in acest cerc de prieteni. In cazul in care esti certat cu copilul tau sau relatia voastra este incercata de ceva vreme, ia in calcul faptul ca intre voi concilierea este posibila acum, fara prea mult efort din partea voastra. Iti permiti sa ai incredere neconditionata in planul nevazut al existentei, deoarece se pare ca toti ingerii si spiritele evoluate s-au strans intr-o armata care te va apara de-acum incolo.
Citeste continuarea: 1 2
Acum sunt citite aceste articole
Aceste DOUĂ ZODII respiră UȘURATE după ULTIMA SuperLună plină până în octombrie 2025
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025