O poveste adevarata de iubire: Marea intalnire zilnica

Era o dimineata agitata si aglomerata de munca de spital, una din acele zile tipice cu lume multa la camera de garda, fiecare cu urgenta sau problema lui asteptand la rand sa intre la un medic. In jurul orei 8.00 un domn in varsta, bine imbracat, un barbat fin, sa fi fost in jur de 80 de ani, a sosit si el la acest spital ca sa ii fie scoase firele urmare a unei mici interventii chirurgicale pe care o suferise la mana dreapta din pricina unui nedorit accident casnic.

Era grabit si a rugat asistenta sa il rezolve cat se poate de repede pentru ca la ora 9 avea o intalnire importanta si avea nevoie de timp ca sa ajunga de la spital la locul intalnirii si isi dorea sa nu intarzie.

Asistenta i-a controlat semnele vitale, puls, tensiune, controlul de rutina, stiind ca va dura cel putin o ora pana cand medicul il putea primi. Batranul domn privea nerabdator ceasul din minut in minut. Asistenta a decis sa se uite la rana lui cusuta ca sa vada daca il poate ajuta ea in locul medicului.

Examinandu-i-o, a vazut ca era bine cicatrizata si vindecata asa ca a vorbit cu unul dintre medicii de garda sa i se permita sa se ocupe ea sa ii scoata firele si sa ii faca igiena locala necesara in aceste situatii.

In timp ce ii ingrijea rana, asistenta l-a intrebat daca avea cumva o alta programare la alt medic in dimineata aceea, din moment ce era asa de grabit inca de la prima ora.

Batranul domn a spus ca nu, nu merge la alt doctor, insa trebuie sa ajunga la caminul de batrani ca sa serveasca micul dejun alaturi de sotia lui. Face acest lucru in fiecare dimineata, zi de zi, de ani de zile.

Asistenta l-a intrebat despre starea de sanatate a sotiei batranului domn.

El i-a spus ca sotia lui era acolo de ceva vreme pentru ca suferea de maladia Alzheimer. In timp ce mergea cu el pe coridor, asistenta l-a intrebat daca ea s-ar fi suparat in cazul in care el ar fi intarziat un pic la micul dejun. El a raspuns ca sotia lui nu mai stia de ceva timp cine este el; nu l-a mai recunoscut de 2 ani.

Asistenta, surprinsa, l-a intrebat: “Si mergeti acolo in fiecare dimineata sa luati masa cu cineva care nu stie cine sunteti?”.

Batranul domn zambi si ii batu usor mana asistentei, spunand: “Ea nu mai stie cine sunt eu, este adevarat, dar eu inca stiu cine este ea.”. Apoi se indeparta cu pasi grabiti, nu inainte de a-i multumi asistentei pentru amabilitate si serviciu.

Asistenta ramase in urma lui, abia abtinandu-si lacrimile, cu pielea gaina, gandind in sinea ei: “Acest fel de iubire imi doresc si eu pentru viata mea…”.

 

Morala:

Dragostea adevarata nu este nici fizica, nici romantica. Dragostea adevarata este o acceptare a tot ce este, a fost, va fi sau nu va fi vreodata…