Iata ce va rezerva astrele pentru luna mai 2016, potrivit Astrocafe.ro.
Berbec
Segmentul financiar este răscolit, astfel că sunt posibile atât cheltuieli majore, cât și obținerea unor bani sau bunuri dorite mai demult. În preajma datei de 6 Mai este posibil să se contureze o nouă variantă de câștig la locul de muncă sau modificarea benefică a condițiilor de muncă. Se recomandă prudență și discernământ, deoarece foarte ușor poți fi amăgit de mirajul unor câștiguri facile. A doua parte a lunii favorizează întâlnirile și dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat. Schimbul de informații îți va aduce revelații interesante vizavi de situațiile în care ești implicat. Totuși este posibil să cheltuiești sume de bani consistente pentru aceste persoane, astfel că nu slăbi vigilența și nu te lăsa șantajat emoțional. Călătoriile și studiile rămân pe tot parcursul lunii teme delicate. Alege-ți vorbele cu grijă și controlează-ți gândurile! Evită călătoriile pe cât posibil sau pleacă la drum numai în condiții sigure!
Taur
Importante momente sunt pentru tine, în mod special în preajma datei de 6 Mai. Începe o etapă nouă în care poți materializa planuri întocmite mai demult, poți renunța cu ușurință la idei, concepții, relații sau direcții de viață care s-au dovedit perimate. Gândește-te pe îndelete la situația în care te afli, depășește limitările cotidiene și îndrăznește să visezi cu ochii deschiși. Până pe 22 Mai fii scump la vorbă și evită să iei decizii majore sau să semnezi documente care te implică pe termen lung. După această dată este foarte posibil să constați că trebuie să revizuiești multe sau pur și simplu te vei răzgândi și nu îți va mai plăcea ceea ce ai stabilit în prima parte a lunii. Veniturile din activitatea profesională se îmbunătățesc vizibil după 21 Mai, dar apar rapid și cheltuieli diverse. Partenerul de viață, rudele sau colaboratorii s-ar putea să îți ceară sprijin financiar sau să aducă vorba despre moșteniri și partaje. Fii prudent și mai întâi rezolvă-ți chestiunile și datoriile personale și apoi cheltuiește pentru alții.
Gemeni
Prima parte a lunii te predispune la izolare și dorință de a fi mai mult tu cu tine. Sunt momente bune pentru a te gândi la planuri noi de viață și la persoanele alături de care ești implicat în activități sau proiecte profesionale. Este bine să ai în vedere și un plan de îngrijire a sănătății, deoarece a doua parte a lunii vulnerabilizează mult acest capitol. Odihna, dieta potrivită, plimbările ușoare în aer liber, dialogurile cu diverși specialiști în sănătate sunt de mare folos pe termen lung. La locul de muncă, tensiunile se mențin, existând posibilitatea să muncești mult, poate chiar să acoperi și munca altora. Ai răbdare, îndeplinește-ți sarcinile de lucru cât mai bine cu putință și ai încredere că te vei descurca foarte bine. Însă ai grijă să alternezi corespunzător momentele de odihnă cu cele de lucru sau studiu. Atmosfera în casă și familie se îmbuătățește vizibil după 9 Mai, lucru care te va bucura și liniști pe deplin.
Rac
Ești apropiat de prieteni, fiind posibil să reîntâlnești persoane dragi din trecut și să reiei astfel legătura cu aceste persoane. În special cu femeile rezonezi bine, atât cu cele din segmentul personal, cât și cu din cele din segmentul profesional. Pe de altă parte chiar după 6 Mai poți lega prietenii noi cu oameni deosebiți care apar pur și simplu în preajma ta și simți că îți sunt dragi. Continuă să fii prudent la serviciu pe tot parcursul lunii. Relațiile colegiale sunt tensionate, activitatea profesională se desfășoară mai greoi datorită colegilor sau subalternilor. În preajma datei de 22 Mai se încheie o etapă profesională importantă. Fie o activitate, o sarcină de lucru se încheie, fie se modifică condițiile de muncă, fie apar modificări în colectivul de lucru în sensul că unii colegi pleacă sau vin alții. Ai grijă de sănătate, pentru că ficatul, șoldurile, coapsele, sistemul respirator, brațele, mâinile sunt vulnerabile și se pot evidenția afecțiuni vechi.
Leu
Te afli în luminile rampei vieții cotidiene în prima parte a lunii, lucru care îți place și te face să te simți important. Multă lume te caută, persoanele importante, cu funcție doresc să dialogheze cu tine sau chiar îți vor cere sfaturi. Alții însă te vor provoca la discuții profesionale, la dezbateri pe tema modului în care îți îndeplinești sarcinile de lucru. Fii prudent și alege-ți cuvintele și gesturile cu grijă, întrucât de toate acestea depinde îmbunătățirea imaginii tale publice sau locul într-un colectiv socio-profesional. Se deschide o altă etapă în câmpul muncii, de aceea este bine să-ți întocmești planuri îndrăznețe și să le prezinți celor care te pot spijini sincer și necondiționat. După 21 Mai este rost de întâlniri și dialoguri benefice cu prietenii și susținătorii din domeniul profesional. Evită să-ți divulgi intențiile sau să-ți prezinți slăbiciunile oricui și oricând. Ai suficiente resurse materiale și morale pentru a te descurca excelent cu toate.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta