Balanta
Domeniul profesional este foarte accentuat de către astre. Se anunță o etapă lungă, în care toate tipurile de relații socio-profesionale se vor modifica definitv. Există posibilitatea să abordezi o profesie cu totul nouă. Poate fi vorba și despre un hobby care a stat ascuns mulți ani, iar acum dintr-o dată te hotărăști să-l transformi într-o adevărată carieră profesională. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt dinamice, iar mai ales după 13 iulie, discuțiile se vor purta pe tonuri ridicate. Atenție în preajma datei de 8 iulie, deoarece se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, deschizându-ți noi trasee profesionale. Poți primi însărcinări noi la actualul loc de muncă, funcții de răspundere sau propuneri deosebite în acest sens. Analizează pe îndelete propunerile primite, pentru că există riscul să te implici în prea multe activități și să nu le mai poți onora pe toate cum se cuvine. Până pe 22 iulie se vor relua discuții pe teme profesionale mai vechi. Recomandabil este să îți pregătești prezentările cu grijă și cu dovezi pertinente. Atenție că statutul tău social și imaginea în ochii celorlalți se vor modifica, în funcție de prestările tale. Relațiile cu prietenii sunt agreabile, însă cele amoroase mai puțin, datorită formării aspectului de Lună plină în Semnul Vărsătorului, în ziua de 22 iulie.
Scorpion
Luna iulie va pune accentul pe relațiile cu străinătatea. Ți se deschid posibilități deosebite de a călători peste mări și țări, poate chiar de a te stabili un timp îndelungat într-o țară străină. Însă, până pe 22 iulie, gândirea și comunicarea sunt bulversate, de aceea fii prudent. Demersurile legate de călătorii pot cunoaște amânări, răsturnări de situație destul de neplăcute. Și la drum se pot ivi neplăceri serioase. Pentru alți nativi se va pune problema abordării unor cursuri pe termen lung, în țară sau în afara ei. Dacă ești nevoit să susții examene, probe sau interviuri, pregătește-te temeinic și evită discuțiile aprinse cu profesorii, instructorii și colegii de studiu. Atenție la informațiile primite și evenimentele care se petrec în preajma datei de 8 iulie, pentru că se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, dinamizându-ți și mai mult relațiile cu străinătatea și aspectele legate de studii. Dacă ești nevoit să călătorești, verifică atent toate detaliile și fii prudent la mijloacele de locomoție. Călătoriile pe apă sunt cele mai periculoase. Relațiile cu șefii și cu autoritățile sunt frecvente și de bun augur. Relațiile cu membrii familiei vor cunoaște diverse turnuri în preajma datei de 22 iulie, când se formează aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului. O etapă familială se încheie, fie prin schimbarea locuinței, fie prin schimbarea atitudinii vizavi de cei dragi.
Sagetator
Capitolul financiar este accentuat de către astre. În special este vorba despre banii și bunurile deținute în comun cu partenerul de viață, de afaceri sau colaboratorii. Se deschid culoare noi de câștiguri de pe urma altora, de favoruri, însă totul trebuie abordat cu prudență, măsură și spirit econom. Pot intra în discuție creditele, investițiile sau asocierile în afaceri. Pe 8 iulie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, aducându-ți noutăți la acest capitol. Fie o colaborare mai veche începe să dea roade materiale, fie pui bazele unei afaceri sau investiții pe termen lung. În orice caz se recomandă verificarea atentă a detaliilor și a personajelor implicate, pentru că există riscul să plătești daune materiale serioase de pe urma partenerilor. Este nevoie să ai în vedere în permanență achitarea la timp și în totalitate a facturilor, taxelor și altor tipuri de datorii materiale. De asemenea, moștenirile sau partajele în cazul unui divorț sunt alte teme care îți vor solicita eforturile. Relațiile cu străinătatea sunt favorabile, fie că pleci în călătorie, fie că ai de-a face cu relații profesionale sau de studii. În preajma datei de 22 iulie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, creându-ți efecte în relațiile cu apropiații. Dacă este cazul, poți finaliza o etapă de învățare, prin examene și probe specifice.
Capricorn
Relațiile parteneriale sunt vizate în mod special de către astre. Se anunță finaluri neașteptate de relație cu un partener de viață, de afaceri sau rupere de contracte. De fapt provocarea majoră constă în a te desprinde definitiv de colaborările vechi și de a te pregăti pentru altele cu totul noi. Până pe 22 ale lunii se vor purta discuții aprinse pe teme mai vechi, cu o notă accentuată de conflict. Pe 8 iulie se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, marcând un nou început relațional. Poți primi oferte de colaborare la care nici nu visezi. Se conturează culoare noi de colaborare, cu multă muncă, responsabilități pe termen lung, însă și plata va fi pe măsură. Bine este să te desprinzi de partenerii vechi și de activitățile desfășurate în comun cu aceștia, pentru că nu îți mai sunt de folos. Capitolul financiar este bine susținut, însă este vorba despre bani, bunuri și favoruri obținute prin intermediul altora. Este nevoie să îți achiți la timp taxele, facturile și orice alte tipuri de datorii. În preajma datei de 22 iulie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Vărsătorului, aspect ce îți va aduce un final de etapă de câștig din munca desfășurată la un serviciu. Poți primi bani, cadouri și informații prețioase legate de condițiile de muncă. Cheltuiește cu măsură și evită investițiile și împrumuturile.
Varsator
Se anunță o lună cu multă muncă de rutină la serviciu. Ai multe de făcut, iar colegii doar se pregătesc de vacanță, lăsându-te de izbeliște. Astrele te vor îndemna cu pași mărunți, dar siguri, către schimbări profesionale majore. Ți se oferă șansele schimbării profesiei, a condițiilor de muncă, a salarizării și a colegilor. Zbuciumul din zona profesională te va obosi foarte mult, de aceea alcătuiește-ți un program în care să alternezi regulat momentele de odihnă cu cele de muncă. Pe 8 iulie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, aglomerându-ți și mai mult climatul profesional. Se vor accentua dialogurile aprinse cu colegii de muncă, existând riscul apariției unor conflicte serioase pe termen lung. De evitat pe cât posibil semnarea documentelor, luarea deciziilor majore mai ales în segmentul profesional până pe 22 iulie! Fii prudent, pentru că organismul va fi suprasolicitat. Se recomandă atenție și îngrijiri deosebite pentru sistemul digestiv și osos. De reținut că, dacă acum se vor declanșa afecțiuni pe segmentele amintite, acestea îți vor da bătăi de cap pe mulți ani de acum încolo. Relațiile parteneriale sunt agreabile, însă unele se vor reconfigura sau destrăma definitiv în preajma datei de 22 iulie, datorită formării aspectului de Lună plină în Semnul tău zodiacal. Recomandabil este să fii prudent, să te gândești serios pe cine mai păstrezi alături sau cu ce fel de personaje îți dorești să lucrezi de acum încolo.
Pesti
Capitolul amoros te va solicta din plin pe tot parcursul lunii iulie. Relația cu persoana iubită va începe să se reconfigureze, sau dacă ești singur vor apărea mugurii unor relații sentimentale noi și pe termen lung. Totuși, fii prudent cui îți oferi inima, deoarece există lucruri ascunse de ochii și urechile tale, chiar dacă în aparență totul pare ca în povești. Pentru alți nativi vor intra în discuție relațiile cu copiii. Nativii Pești pot deveni părinți sau se pot apropia mai mult de copiii lor, dacă îi au sau de copiii din preajma lor: copiii rudelor, prietenilor. Totodată, hobby-urile vor lua amploare și bine ar fi să te ocupi pe îndelete de unul. Există șanse ca într-un viitor apropiat acesta să devină o adevărată carieră profesională de succes. Pe 8 iulie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Racului, aducându-ți adieri subtile de iubire și chef de aventuri și distracții. Evită relațiile frivole și speculațiile de orice fel! Pe de altă parte se anunță o perioadă cu multe petreceri și întâlniri agreabile cu apropiații. La serviciu, lucrurile merg bine, însă se pare că este cam mult de lucru. Atenție că pe 22 iulie, datorită formării aspectului de Lună plină în Semnul Vărsătorului se anunță încheierea unei etape profesionale, fie prin finalizarea unor activități, fie prin schimbarea condițiilor de muncă. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului circulator, fiind nevoie de odihnă multă și îngrijiri speciale.
Astrolog Anca Gordin Stoica
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Citeste continuarea: 1 2
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025