Iata ce va rezerva astrele in luna iulie, potrivit Astrocafe.ro.
Berbec
Foarte importantă lună la capitolul familie, gospodărie, relații cu rudele. Se deschide o etapă nouă, în care se îmbunătățesc multe aspecte, discuțiile se vor purta pe un ton amiabil și se va putea cădea la pace pe orice temă. Totuș fii atent la nevoile sau doleanțelor membrilor familiei și, pe cât posibil, ține cont de ele. A doua parte a lunii aduce forfotă în relațiile cu persoana iubită și copiii. Este rost de distracții, aventuri, acțiuni comune plăcute și abordarea unor hobby-uri. Evită excesele de orice fel! Finanicar vor continua cheltuielile comune cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Sunt posibile daune materiale, descoperirea unor nereguli în documentele financiare și fraude. Partajele personale sau profesionale, moștenirile vor intra destul de serios în discuție. Rezervă momente pentru odihnă, relaxare în natură și plimbări ușoare.
Taur
Relațiile cu anturajul apropiat sunt animate în prima parte a lunii, de aceea este bine să fii prudent. Se întrezăresc călătorii pe distanțe scurte, discuții frecvente pe teme cotidiene, dar și stabilirea unor planuri de studii sau de activități culturale. Fii prudent la ce vorbești și evită să oferi sfaturi fără să-ți fie cerute în mod expres. Relațiile parteneriale se mențin tensionate, persistând posibilitatea reconfigurării sau finalizării acestora. În umbră se țes conflicte în plan profesional, de aceea ar fi bine să-ți îndeplinești sarcinile de lucru cât mai corect și la timp. Evită discuțiile contradictorii! Segmentul familial este bine susținut, începând cu 12 Iulie, astfel că îți poți orienta eforturile spre relațiile cu membrii familiei și spre treburile gospodărești. Sfătuiește-te cu cei dragi pentru orice situație-problemă în care ești implicat.
Gemeni
Se pare că primești bani, bunuri sau favoruri dinspre segmentul profesional, în urma eforturilor depuse la serviciu. De asemenea apare și tentația de a cheltui ceva mai mult decât de obicei, fie pe nevoile cotidiene, fie pe mofturi sau cadouri pentru alții. Fii chizbuit și economisește banii, pentru că doar o perioadă scrută există posibilitatea unor câștiguri suplimentare. După 12 Iulie se întrezăresc călătorii pe distanțe scurte, discuții utile, frecvent cu rudele și prietenii apropiați, dar și în plan profesional vei fi nevoit să participi la tot felul de dezbateri sau activități intelectuale. Ar fi bine să-ți notezi ideile și sfaturile primite, deoarece îți vor folosi cel puțin un an de zile de acum încolo. La locul de muncă se îmbunătățesc relațiile, dar pe fundal vor persista animozitățile vechi. Fii prudent și ocupă-te numai de îndatoririle tale, evitând discuții frivole cu șefii sau colegii.
Rac
Ești în formă, ai energie, treburile personale pare că îț merg strună, dar ceva în sufletul tău parcă nu-ți dă pace. Sunt stări și trăriri subiective, deci bucură-te de tot ce ți se întâmplă și ai încredere că lucurile se desfășoară în favoarea ta. Sunt șanse bune de a începe o nouă etapă de viață, pe cu totul alte baze materiale, dar și adoptând un alt sistem al valorilor morale. A doua parte a lunii îți aduce șanse deosebite de câștig din activitatea profesională, astfel că te vei putea ocupa în tihnă de cheltuieli cotidiene, dar și de cadouri sau mofturi personale. Totuși pune și ceva bani deoparte. Se deschid variante noi de câștig din munca proprie, variante care se vor dezvolta pe cel puțin un an de zile de acum încolo. Relațiile cu anturajul apropiat se modifică, existând șanse să te apropii de oameni noi, de bună calitate.
Leu
Ești discret în prima parte a lunii, te gândești în taină și tihnă la planurile tale, astfel că sunt șanse deosebite de afla informații utile și de a înțelege de ce se petrec lucrurile într-un anume fel în viața ta. Ai încredere în tine și ascultă-ți vocea interioară. Ocupându-te mai mult de tine vei reuși să renunți la tipare mentale și comportamentale învechite. După 12 Iulie te vei simți mult mai bine, începând o perioadă strălucitoare pentru tine. Farmecul degajat și creativitatea accentuată va atrage în preajma ta mulți admiratori, dar și susținători ai planurilor tale socio-profesionale. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că pot fii frecvente consultațiile și analizele medicale. Odihnește-te regulat și adoptă un stil de viață sănătos. La serviciu se conturează schimbări și finaluri importante în preajma datei de 20 Iulie. Lasă evenimentele să-și urmeze cursul firesc!
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta