Balanță
Relațiile sentimentale te solicită mult în prima parte a lunii. Posibil să revină în preajma ta o idilă veche care, undeva, cândva s-a finalizat prost sau o persoană dragă de care nu mai știai nimic. Este bine să fii prudent, deoarece aceste reveniri au un rost foarte bine definit în viața ta. Este vorba de a lămuri situațiile, de a dizolva animozități, poate de a continua relația, însă pe cu totul alte baze. Distracția și voia bună vor apărea după 11 februarie. De asemenea ai avea spor și succes în activitățile recreative și în cele specifice unui hobby. Relațiile cu prietenii se vor reconfigura începând cu 4 februarie, deoarece sunt momente în care mulți își vor arăta adevărata lor față în relația cu tine. Renunță fără regrete la persoanele inoportune și orientează-te spre oameni de bună calitate. Sănătatea este vulnerabilă, în mod special pe segmentele sistemului digestiv. Îngrijește-te atent și în permanență! La serviciu este mult de lucru, colegii te provoacă, însă șefii nu prea își vor face simțită prezența.
Scorpion
Planul domestic și relațiile cu membrii familiei sunt foarte solicitante în prima parte a lunii. Este o perioadă favorabilă activităților gospodărești restante și rezolvării chestiunilor patrimoniale discutate demult. Rezumă-te doar la acele treburi și demersuri necesare gospodăriei, care au fost propuse și discutate cel puțin cu o lună în urmă, împreună cu membrii familiei. Planurile noi legate de casă au succes după 11 februarie. De asemenea achiziționare și vânzarea bunurilor patrimoniale sunt recomandate după 12 februarie. Relațiile sentimentale sunt tensionate. Fii prudent și discret, pentru că atât persoana iubită, cât și copiii îți pot reproșa multe și mărunte. În plan profesional se întrezărește multă forfotă după 21 februarie. Recomandabil este să îți îndeplinești sarcinile de lucru corect, bazându-te mai mult pe forțele tale. Conflictele colegiale sunt la vedere, iar șefii te solicită mult. Ai grijă de sănătate!
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta