Balanță
Relațiile cu persoana iubită și copiii este bună, în prima parte a lunii. Discută pe îndelete cu cei dragi, plănuiește distracții împreună, ba chiar ocupă-te și de un hobby. Pe de o parte te relaxezi, pe de altă parte astfel îți îmbunătățești relațiile cu aceste persoane. Foarte importante sunt evenimentele de la serviciu. Vor ieși la iveală unele conflicte ascunse, însă se vor lămuri într-o anumită măsură. Totuși fii prudent vizavi de tot ce se petrece în domeniul socio-profesional. Discordia domnește în umbră și oricând îți poate crea neplăceri. Se deschide o etapă profesională nouă, fie prin modificarea condițiilor de lucru, fie apar colegi noi, activități diverse. Sunt posibile multe elemente noi la serviciu, atât ca ambient de lucru, cât și ca activitate propriu-zisă. Colaborările se animă, mai ales în a doua parte a lunii. Pot apărea oferte noi, dar verifică-le atent, pentru că pot exista detalii importante ascunse și nefavorabile ție. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului digestiv și extremitățile picioarelor.
Scorpion
În prima parte a lunii sunt active relațiile cu persoana iubită și cele cu copiii. Sunt favorizate discuțiile și desfășurarea unor activități de recreere sau de genul hobby. Prietenii îți sunt alături, dar fii prudent în preajma datei de 5 martie, când sunt posibile conflicte. Unii se pot amesteca în relațiile tale sentimentale, lucru total neindicat. De asemenea este bine să te ferești de sfaturile sau îndemnurile altora în intervalul 03 – 06 martie, pentru că există riscul unor vorbe și decizii nepotrivite. Ar fi bine să renunți la prietenii care îți pun bețe în roate. În plan amoros, gustul dulce-amar predomină. Există romantism, poate chiar flori, ciocolată, zorii unei idele promițătoare. Totuși, sub această mantie strălucitoare se ascund detalii neplăcute. Ține-ți în frâu reacțiile, verifică contextul și persoana căreia ai dori să-i oferi încredere și sentimente. Captitolul sentimental este pentru tine, deocamdată, un tărâm al iluziilor și deziluziilor mascate frumos. La serviciu ai multe și mărunte de făcut. Relațiile colegiale sunt disonante, însă după 21 ale lunii vei avea mult suport astral pentru a depăși totul cu brio.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!