Vărsător
Multă zarvă este la serviciu, dar și acasă în plan personal. Relațiile colegiale sunt disonante și bine ar fi să te bazezi numai pe forțele tale. Pe de altă parte, activitățile intelectuale le vei desfășura foarte bine, dacă îți vei asculta vocea interioară și vei lucra cum crezi tu de cuviință. S-ar putea ca în preajma datei de 16 iulie să se apară noutăți în plan profesional. Astfel se pot schimba condițiile de muncă, colegii, activitatea profesională sau chiar se poate să îți găsești un alt loc de muncă. Dar, pentru că disonanțele sunt majore la serviciu, dacă trebuie să iei decizii importante, sfătuiește-te cu cei dragi. Acordă atenție sporită sănătății. Sunt posibile neplăceri legate de sistemul digestiv, sistemul osos și sistemul articular. Dozează-ți eforturile și odihnește-te mai mult. Dialogurile cu specialiști în sănătate, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pot fi teme frecvente pe tot parcursul lunii. În intervalele 01 – 03 și 15 – 17 iulie evită demersurile medicale și, în limita posibilităților, ia-ți zile libere. Relațiile parteneriale sunt favorizate.
Pești
Relațiile sentimentale și cele cu copiii sunt foarte animate în prima parte a lunii. Cu toate că sunt posibile discuții aprinse, conflicte pe termen lung, se poate ajunge la un consens dacă ai răbdare și deschidere sufletească pentru a-i asculta pe cei dragi. Pe de altă parte, în preajma datei de 16 iulie cheful de aventuri amoroase va fi accentuat. Foarte ușor îți va fi să îți dăruiești iubirea unei persoane care răspunde rapid la avansurile tale. Fii prudent și ferește-te de excese și frivolități! Există riscul să te angrenezi în relații și situații care pot lua turnuri neplăcute când te aștepți mai puțin. În segmentul profesional, relațiile de muncă sunt favorizate. Poți obține un nou loc de muncă sau la actualul loc de muncă se pot modifica condițiile, activitatea propriu-zisă, colegii, șefii. Acordă atenție domeniului în care lucrezi sau îți dorești să lucrezi, pentru că ai șanse deosebite de a-ți aranja situația foarte bine și pe termen lung. De asemenea sănătatea este un alt capitol bine aspectat. Îngrijește-te pe îndelete, ia legătura cu specialiști de marcă care îți pot oferi sfaturi și metode vindecare utile pentru mulți ani de acum încolo.
Astrolog Anca Gordin Stoica
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6