Balanta
Relațiile cu străinătatea sunt la cote înalte. Ai avea succes în demersurile pentru călătorii îndepărate fie în scop turistic, fie în scop profesional. Totuși, dacă pleci pe parcursul acestei luni, fii prudent și verifică toate detaliile. Dorul de ducă este mare mai ales în intervalul 7 – 9 iunie. Controlează-ți reacțiile și abordează totul cu obiectivitate. Ți se pot deschide oportunități deosebite de elevare spirituală, prin participarea la cursuri pe teme despre lume și viață, prin vizionarea unor piese de teatru sau filme. Oricum, din această lună vei avea o altă filozofie de viață mult mai conformă cu realitatea înconjurătoare. Domeniul profesional începe un proces de transformare majoră. Se prefigurează activități socio-profesionale noi, poate chiar abordarea unei noi profesii. Relațiile cu șefii sau cu reprezentanții instituțiilor oficiale sunt tensionate. Susține-ți punctele de vedere cu fermitate. Atenție că după 23 ale lunii, mentalul devine confuz și cu greu îți poți aduna gândurile și vorbele. De evitat discursurile publice, semnarea documentelor și deciziile de orice fel. Forfota de la locul de muncă îți poate dăuna relațiilor cu membrii familiei. Intervalul 22 – 24 iunie aduce schimbări în sfera domestică.
Scorpion
Capitolul financiar cunoaște o revigorare importantă începând cu data de 7 iunie. Este vorba despre deschiderea unor culoare noi de câștiguri și favoruri alături de un partener de viață sau de afaceri. Te poți orienta către împrumuturi și planuri de investiții pe termen lung. După 24 iunie se recomandă o atenție deosebită la acte, înscrisuri, colaborări. De evitat după această dată semnarea documentelor importante, luarea deciziilor și discuțiile publice, deoarece foarte usor se pot produce erori. Relațiile cu străinătatea sunt un alt subiect important al lunii. Începând cu această lună ți se vor oferi variante noi de dezvoltare personală și profesională, fie prin călătorii îndepărtate, fie prin abordarea unor studii pe termen lung. S-ar putea ca o relație mai veche cu cineva din afara granițelor țării să revină spre finalul lunii. Dacă ești nevoit să susții probe, interviuri sau examene, acordă o importanță desosebită pregătirii tale, deoarece procesele mentale sunt distorsionate. Unele relații cu cei apropiați se vor finaliza într-un chip mai puțin plăcut. Desprinde-te de vechii prieteni fără resentimente.
Sagetator
În sectorul partenerial este multă agitație, mai ales în prima parte a lunii. Colaborările vechi se vor reconfigura sau sfârși definitiv, dar apar alte oferte tentante și cu bătaie lungă. Desprinde-te de partenerii nepotriviți și pregătește-te serios pentru abordarea unor proiecte noi alături de oameni noi. Intervalul 7 – 9 iunie îți poate da indicii prețioase legate de viitoarele tale colaborări. Pentru unii nativi poate intra în discuție o separare de un partener de viață sau chiar divorț definitiv. Capitolul financiar începe să primească influxuri astrale deosebite, finalul lunii acesteia favorizând deschiderea unor noi etape de câștig din partea altora. Ai putea să te gândești la investiții financiare și la obținerea unor câștiguri mari. Recomandabil este să ai în vedere cinstea, onestitatea, discernământul și evitarea totală a compromisurilor și exagerărilor. După 24 ale lunii se întrezăresc confuzii mentale, gândire anevoioasă și de aici o comunicare deficitară. Evită dialogurile importante și semnarea actelor. În preajma datei de 23 iunie se încheie o etapă de câștig din munca desfășurată la un loc de muncă.
Capricorn
Foarte accentuat este sectorul muncii și al sănătății. Sunt ultimele zile în care mai poți schimba macazul în domeniul profesional, în sensul abordării unei profesii noi. Condițiile de muncă, salarizarea, relațiile colegiale sunt în curs de stabilizare pentru o lungă perioadă de timp. Muncești mult și de aici sănătatea are de suferit. Alternează orele de activitate cu cele de odihnă și mergi la controale medicale regulate. Intervalul 7- 9 iunie îți poate aduce accentuarea afecțiunilor legate de aparatul respirator, brațe, umeri și ficat. De evitat consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil, în intervalul menționat. Tot în aceste zile poți afla informații prețioase legate de locul de muncă. Relațiile parteneriale sunt profitabile până spre 24 iunie, însă după această dată comunicarea și acțiunea comună cu ceilalți sunt deficitare. Spre finele lunii ți se deschid noi variante de colaborare pe termen lung. Ziua de 23 iunie îți aduce un context astral favorabil îmbunătățirii personalității tale și a relației cu tot și toate.
Varsator
Relațiile sentimentale și cele cu copiii cunosc ultimele ajustări în această lună. Te poți orienta cu succes către noi cuceriri amoroase. Copiii sunt o altă temă importantă și cu siguranță de acum încolo vei relaționa diferit cu aceștia. În postura de părinte devii mai înțelegător și accepți faptul că progenitura a crescut și trebuie să trăiască pe propriile picioare. Intervalul 7 – 9 iunie îți aduce veselie, chef de glume și o dorință imensă de a iubi și a fi iubit. Evită extravaganțele și frivolitățile. Sunt zile bune pentru a-ți pune în valoare talentele native. Ocupă-te serios de un hobby, pentru că ceva mai târziu îți poate deveni o profesie de succes. La serviciu, atmosfera este încărcată. De acum încolo, astrele îți vor favoriza schimbări importante în domeniul profesional. Poate fi vorba de abordarea unei profesii noi, de schimbarea condițiilor de muncă, de colegi noi și chiar de activități care să îți îmbunătățească veniturile. Atenție că sănătatea îți va da de furcă, vizate fiind cu precădere segmentele aparatului digestiv și osos. Consultațiile medicale și analizele vor deveni frecvente. Dozează-ți eforturile, hrănește-te sănătos și odihnește-te suficient.
Pesti
Relațiile familiale sunt cele mai importante pentru tine, mai ales în prima parte a lunii. Există deja tensiuni, nemulțumiri, însă cu puțin efort și bunăvoință, spre finalul lunii toată lumea se va liniști. Sunt ultimele zile în care te mai poți angrena în acțiuni de anvergură în ceea ce privește reamenajrea casei, grădinii sau construcția unei case noi. Intervalul 7 – 9 iunie aduce o etapă domestică nouă, probabil îmbunătățiri din toate punctele de vedere. Dorul de trecut, de copilărie te emoționează mult și de aici poți fugi de îndatoriri. Ține-ți firea! A doua parte a lunii accentuează relațiile sentimentale și cele cu copiii. Se anunță reconfigurări vizavi de o relație amoroasă veche, dar sunt și șanse mari pentru întâlnirea unei noi iubiri. Hobby-urile sunt o altă temă importantă ce va interveni serios și pe termen lung în viața ta de acum încolo. Provocarea majoră va consta din modificarea concepțiilor tale vizavi de iubire și implicațiile ei. Intervalul 22 – 24 iunie anunță un final de capitol în relațiile cu prietenii și protectorii. Desprinde-te cu curaj de relațiile vechi și acceptă noul cu brațele deschise.
Astrolog Anca Gordin Stoica
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Citeste continuarea: 1 2
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!