Care este Animalul asociat Spiritului tău și ce semnificație are pentru tine, în funcție de zodia ta
LEU (24 iulie – 23 august)
Animalul asociat spiritului Leu este: Somon

Exact ca și somonul, Leii sunt cunoscuți că înoată împotriva curentului. De multe ori își creează propria cale și îi face pe ceilalți să îndrăznească să îl urmeze. Acest animal asociat spiritului celor din Leu este conectat adânc cu animalul leu pentru că ambii sunt lideri incredibili. Folosindu-și energia fermecătoare și contagioasă, somonul de regulă atrage oamenii spre el ca spre o lumină. Sunt plăcuți de oameni, calzi și entuziaști.
Somonul are tendința să pară arogant și egoist dar doar cei foarte meciificați de el știu că sunt incredibil de nesiguri pe sine. Acest animal poate să investească mult emoțional în relațiile sale. De multe ori ajung să se simtă foarte răniți dacă sentimentele nu le sunt împărtășite așa cum au nevoie. Somonul este loial, stabil și generos, dar când este rănit devine meciific și răzbunător. Ei au o lecție de învățat în jurul mândriei, au multe de aflat despre ei înșiși pe tema aceasta.
FECIOARĂ (24 august – 23 septembrie)
Animalul asociat spiritului Fecioară este: Urs

Fecioara este unul din cele mai particulare semne ale zodiacului. Sunt buni observatori, independenți, destul de mult perfecționiști, exact ca și ursul. Ursul, ca animal de spirit pentru oamenii din zodia Fecioarei, explică multe despre aspectele adânci ale personalității lor. Ești metodic în multe aspecte, foarte muncitor și incredibil de inteligent. Ursul nu este cunoscut ca fiind o creatură afectuoasă care să se guduie, dar are o inimă uriașă și deseori atât de generoasă încât va da tot ce are pentru cei pe care îi iubește.
Ei sunt și foarte modești, rușinoși și pot trăi în formulă minimală la nevoie. Ursul este de asemenea cunoscut ca fiind nerăbdător și mânios dacă limitele îi sunt atinse și forțate. Iar când este așa, stai departe din calea furiei lui! Acest semn trebuie să fie atent să nu fie prea sceptic, independent și leneș. Așa este el în varianta sa cea mai rea, când este rănit sau dezamăgit. Dar în aspectul său cel mai bun, ursul este foarte generos și iubitor.
BALANȚĂ (24 septembrie – 23 octombrie)
Animalul asociat spiritului Balanță este: Corb

Balanța, semnul echității, este tot despre egalitate și echilibru în viață și iubire. Este la fel ca și corbul, cunoscut ca o creatură iubitoare de pace. Corbul este incredibil de inteligent și fermecător, cunoscut pentru echilibrul său între frumusețea interioară și exterioară.
Corbul este un meciific mediator în orice grup, fiind diplomat, un bun ascultător și un foarte bun sfătuitor. Corbul are energie nesfârșită și are o mare ușurință de a fi în relații. În interiorul său, este romantic, răbdător și grijuliu. Iar când nu este în aspectul său cel mai bun, corbul poate fi necioplit, răzbunător, punând presiune pe alții. Dar per ansamblu, corbul este protector cu cei pe care îi iubește și adoră să își dea timpul și inima celor dragi. Ei sunt îngrijitori meciivi, profesori și medici.
SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)
Animalul asociat spiritului Scorpion este: Șarpe

Exact ca și animalul scorpion, șarpele este misterios, secretos și pare a fi mai „întunecat” decât multe alte semne. Șerpii sunt foarte intuitivi și de regulă cu o natură spirituală, atrași de paranormal și de necunoscut. Multi din cei născuți sub acest semn sunt atât de atrași de lumea spirituală încât își pot dedica viața studiului sau devin lideri în acest domeniu. Ceea ce mulți nu reușesc să vadă la un șarpe este cât de incredibil de pasional este, în special în aspecte ce țin de inimă și iubire, dar chiar și carieră.
Ei sunt chiar și amuzanți și de mare ajutor dacă ai destulă încredere să fie în preajma ta 100%. În cea mai rea variantă a sa, șarpele poate fi violent, neascultător și cu multe schimbări de toane care pot scoate pe oricine din minți. Dar în forma lor cea mai bună, sunt ființe iubitoare și loiale celor din jurul lor.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5
