Septembrie este o perioadă cu totul și cu totul deosebită, pentru că marchează debutul unei etape de viață greu de anticipat. Vor fi momente excelente pentru a ne debarasa de un trecut dureros, perimat și pentru a ne scoate la iveală adevărata forță interioară.
Vrem, nu vrem, iureșul care se conturează încet, sigur și discret ne va duce spre cu totul alte orizonturi personale și profesionale. Răsturnările de situație vor fi interesante, aparent bulversante, dar toate vor fi spre binele nostru suprem.
Focul este foarte accentuat, urmat de Pământ și apoi de Apă și de Aer la egalitate. Dozarea acestora este greu de realizat, însă cumva Natura prin înțelepciunea ei nemărginită va avea grijă să reechilibreze energiile disonante, atât în structurile noastre interioare, cât și în mediul înconjurător. Că o va face mai mult sau mai puțin zgomotos, asta este cu totul altceva.
Pe 5 Septembrie, planeta Mercur își va relua mișcarea directă în Semnul Leului, moment excelent pentru gândire și comunicare. Urmează pe 6 Septembrie formarea aspectului de Lună plină în Semnul Peștilor și tot pe 6, planeta Marte intră în Semnul Fecioarei.
Sunt zile de o mare încărcătură energetică, pentru că entuziasmul și focul Leului vor fi temperate sau ascunse pe alocuri de influențele Lunii pline din Semnul de Apă al Peștilor. Cum apa stinge focul și situațiile în care suntem implicați vor cunoaște un soi de liniștire, de stingere a focului disonant, metaforic vorbind, aspecte mai mult sau mai puțin recunoscute de fiecare dintre noi.
Oricum vom reuși să ne lămurim cu unele chestiuni personale și profesionale care de aproximativ două luni încoace ne-au tot dat bătăi de cap destul de serioase. Comunicarea va deveni fluentă, coerentă și satisfăcătoare pentru toată lumea. Că ne place sau nu, că vrem sau nu se vor recunoaște, se vor spune adevăruri importante, ce numai pot fi ignorate sau ascunse. Și totuși mai există mistere privitoare la segmentele sociale, pe care le putem elucida numai meditând profund la toate informațiile și situațiile din preajma noastră.
Momentul de Lună plină de pe 6 Septembrie subliniază aspecte privitoare la muncă în general, sănătate, stil de viață, marcând finalul unor etape. Se vor relua în discuții teme vechi, acum ieșind la iveală adevăruri parțiale, informații utile ce puse cap la cap cu altele cunoscute deja, ne vor întregi imaginea de ansamblu fie în domeniul de muncă în care activăm, fie în privința sănătății proprii. De reținut că unele amănunte importante tot va rămâne ascunse. Un ajutor de bună calitate, cu efecte pe termen lung îl putem obține de la și prin prieteni, mai ales de la aceia discreți, experimentați în diferite domenii de viață și activitate.
Aspectul de Lună nouă se construiește pe 20 Septembrie în Semnul Fecioarei, influențele sale venind în completarea celor de la Luna plină. Foarte interesant este faptul că atât la momentul de Lună plină, cât și la cel de la Luna nouă, Ascendentul cade în Semnul Balanței. Deci, de-a lungul perioadei analizate este bine să ne revizuim toate relațiile în care suntem implicați, dar cele mai vizate sunt totuși cele matrimoniale sau de cuplu. Prudență, detașare din relațiile toxice, chiar fiind un moment crucial pentru tot ce înseamnă cuplu și viață în doi. Posibile uniuni deosebite, dar și separări, divorțuri celebre, dezvăluirea unor picanterii din viața unor cupluri care, pe undeva, cumva, cândva ne-au marcat, ne-au etuziasmat, ne-au stârnit admirația sau dezgustul.
Citeste continuarea pe ASTROCAFE.RO.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua