Vineri, pe 31 august 2012, are loc a doua Luna Plina din august, pe axa Pesti (Luna)- Fecioara (Soarele). Fiind a doua Luna Plina din august, este ceva mai speciala, purtand numele de Luna Albastra. Luna Albastra nu are semnificatie astrologica, dar este un eveniment astronomic notabil, care are loc la cca doi ani si jumatate (urmatoarea Luna Albastra va fi in 2015).
Efectele Lunii Pline vor fi simtite inca dinaintea formarii opozitiei la grad perfect intre Soare si Luna, dar si trei zile dupa aceea.
Harta ridicata in momentul de Luna Plina indica un Ascendent in Capricorn (cu stapanul sau in casa a 9-a, in Balanta) cu Luna si Soarele in casele astrologice II- VIII.
Ca la orice Luna Plina, energia descarcata este uriasa, iar unele zone din viata noastra pot atinge apogeul, implinirea sau concretizarea. Nu este momentul inceputurilor si deciziilor majore in acest sens, insa este momentul potrivit pentru bilanturi sincere si pentru a privi cu atentie la tot ce se intampla, atat in exteriorul nostru, cat mai ales in interior. E posibil ca unii dintre noi sa culeaga roadele inceputurilor asumate in februarie, cand a fost Luna Noua in Pesti. De asemenea, acum putem face bilantul si putem intelege rostul tuturor demersurilor facute in acest interval de timp (februarie-august).
Provocarile sunt oportunitati de vindecare
Aceasta Luna Plina, aflata in conjunctie cu Kiron si fiind „impregnata” cu energia lui Neptun, aflat in opozitie cu Mercur, aduce un potential major de vindecare la toate nivelele fiintei. Emotiile pot fi extrem de intense, mintea poate fi confuza, ne poate fi greu sa intelegem starile pe care le experimentam sau evenimentele la care asistam. Cu toate acestea, avand in vedere ca emotiile reprezinta cel mai puternic radar al nostru, e foarte important sa le observam, intrucat ele ne vor indica nivelul la care ne aflam in anumite domenii de viata, precum si ce este de transformat acolo. Daca ceva ne doare acum, daca suntem nemultumiti de ceva, daca simtim frica sau dezgust, inseamna ca exact segmentul care provoaca aceste trairi necesita a fi vindecat.
Avem sansa uriasa de a vindeca programe vechi mentale, de a transforma profund anumite credinte, daca ne asumam responsabilitatea, in loc sa ne victimizam si sa dam vina pe altii. Caci exista o puternica tendinta de victimizare in aceste zile, iar daca ne lasam prinsi in aceasta capcana, nu facem decat sa inchidem ochii si sa ne complacem in continuare in tipare repetitive, insatisfactii persistente si suferinta.
Asadar, asumarea responsabilitatii, plasarea in ochiul „uraganului” si viziunea de ansamblu sunt sansa noastra de renastere, chiar daca procesul este, pe alocuri, dureros. Despre asta vorbesc Marte in Scorpion (aflat in trigon cu Luna si sextil cu Soarele), Pluto in Capricorn (sextil cu Luna si trigon cu Soarele), Ascendentul in Capricorn (structurare). Marte si Pluto indica posibilitatea unor mari realizari, daca avem curajul sa privim in fata greselile facute pana acum si ne asumam puterea de a depasi orice obstacol.
Purificarea are loc acum la toate nivelele: spiritual, mental, emotional, fizic… Din punct de vedere fizic, e bine sa consumam multa apa in aceste zile si sa adoptam o dieta cat mai usoara, urmand cu sfintenie semnalele date de organism si mesajele pe care acesta ni le transmite. De asemenea, este binevenita schimbarea unor obiceiuri alimentare.
Jupiter(Gemeni, casa a V-a) se afla in aspecte disonante cu Luna Plina, ceea ce inseamna ca sunt de evitat riscurile majore, jocurile de noroc, speculatiile si toate demersurile (mai ales financiare) aflate la limita legii. De asemenea, aceste aspecte vorbesc despre identificarea iluziilor, falselor credinte si aspiratii. Exista tendinta de a ne agata de „adevarul” propriu si a-l ridica la rang de adevar absolut sau de a da vina pe tot felul de circumstante si oameni. Insa tocmai aceasta atitudine este de evitat. Daca ceva nu merge, daca suntem nemultumiti, inseamna ca e timpul sa ne reorientam, sa schimbam abordarea, sa ne reinventam, sa fim creativi. Caci noi suntem primii responsabili pentru tot ce suntem, facem si avem in viata noastra.
citeste continuarea articolului scris de dr Nicoleta Svarlefus pe www.astrocafe.ro aici!
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!