O conduita constanta si fidela pe de-o parte, si flexibilitatea, pe de alta parte, sunt deseori subiecte de discutie aprinse intre oameni. Unele persoane fac din aceste trasaturi o problema de viata si de moarte, in timp ce altele le minimizeaza importanta. Unii considera ca a fi constant (unui principiu, loc de munca, persoane) este o virtute, in timp ce altii considera virtute flexibilitatea si capacitatea de a se adapta schimbarilor, devenind astfel infideli.
Au existat vremuri in care calitatea cea mai apreciata la un loc de munca era fidelitatea fata de companie, sef, etc; astazi, o importanta cel putin egala sau chiar mai mare o are competenta.
Astazi sunt apreciate persoanele flexibile si chiar schimbatoare, intrucat sunt considerate cu capacitate ridicata de a se adapta vremurilor.
In realitate insa, niciunul din aceste atribute – constanta sau flexibilitatea – nu trebuie tratat in termeni extremi, absoluti, pentru ca fiecare poate avea valori de intensitate diferite: poti fi constant, fidel pana la rigiditate sau flexibil pana la anularea identitatii de sine. Ambele asemenea cazuri sunt, evident, negative.
Desi fiecare dintre noi ne putem adapta intr-un context sau altul, putand fi intr-o masura fidel sau flexibil, totusi fiecare om are inclinatie de a fi intr-un anumit fel, simtindu-se bine cand este fidel si i se apreciaza aceasta virtute sau cand este adaptabil, flexibil si intalneste persoane pentru care trasaturile sale sunt foarte atractive.
Tu ce fel de persoana esti din acest punct de vedere?
Vei gasi mai jos un test propus de o echipa de specialisti psihologi si sociologi redutabili, zece intrebari, fiecare cu cinci variante de raspuns.
Alege raspunsul care crezi ca ti se potriveste in cea mai mare masura – fara a te gandi prea mult – apoi calculeaza-ti punctajul. La final vei gasi interpretarea.
1. Ce moment al zilei preferi?
a.apusul soarelui;
b.amiaza;
c.dimineata in zori;
d.seara;
e.dupa-amiaza.
2. Daca vrei sa fii informat, ce preferi sa citesti?
a.intotdeauna acelasi ziar sau site de informatii;
b.multe ziare sau siteuri;
c.cel care imi cade in mana;
d.numai titlurile articolelor;
e.ceeace ma sfatuiesc altii.
3. Esti invitat la o petrecere cu masti. Cum vei proceda?
a.nu ma maschez;
b.imi fac un costum original;
c.imi pun o masca folclorica;
d.ma imbrac precum o personalitate politica;
e.ma imbrac precum un personaj dintr-o piesa de teatru, oricum cunoscuta.
4. Daca mostenesti o alta casa, ce vei face?
a.as amenaja-o imediat ca pe o a doua locuinta a mea;
b.nu e o prioritate, m-as gandi mai tarziu ce voi face cu ea;
c.m-as duce acolo din cand in cand cu prietenii;
d.m-as muta imediat in ea;
e.as inchiria-o (vinde-o) imediat.
5. Daca veti cumpara o geanta, sacosa, etc, din ce material preferi sa fie facuta?
a.din fibre metalice;
b.din plastic;
c.din piele;
d.din cauciuc;
e.din textile.
6. Imagineaza-ti un barbat si o femeie in costum de baie, pe plaja. Ce fac?
a.fac baie, glumind si razand;
b.stau intinsi la soare, fara sa-si vorbeasca;
c.flirteaza;
d.se ignora reciproc pentru ca nu se cunosc;
e.discuta in contradictoriu.
7. Care din urmatoarele adjective iti place cel mai mult?
a.constant;
b.afectuos;
c.inteligent;
d.flexibil;
e.vesel.
8. Imagineaza-ti un steag in bataia vantului. Unde crezi ca este el arborat?
a.pe un vapor in larg;
b.in fata unei sali de conferinte, la inaugurare;
c.la intrarea unui aeroport sau a unui port maritim;
d.la fereastra unui palat regal;
e.pe un vapor care soseste in port.
9. Gandeste-te la sentimentul de prietenie. Cu care din urmatoarele adjective il asociezi?
a.dulce;
b.sarat;
c.acru;
d.amar;
e.acrisor.
10. Imagineaza-ti o cladire veche. Ce ai dori sa faci mai intai?
a.sa ii cunosc istoria;
b.sa o fotografiez;
c.sa o vizitez pe indelete;
d.sa vad cine locuieste in ea;
e.sa ii descopar colturi necunoscute, neexplorate.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?