Simbolul 3 – Faza declarativă
Aceasta este faza în care oamenii au depășit primele două etape și aduc pe lume urmașii. Dacă în primele etape au învățat să-și asume responsabilitatea pentru viața lor, acum își asumă responsabilitatea pentru viețile altor suflete.
Această etapă nu presupune doar a face copii și a te ocupa de creșterea și educația lor, ci și etapa în care te gândești ce lași în urma ta. Oamenii realizează cât de important este să fii mândru de ceea ce ai făcut în trecut. Este momentul în care vor ca propriii lor copii să fie mândri că au asemenea părinți.
Ai fost VINDECĂTOR, PREOT sau TRĂDĂTOR într-o viață anterioară? Află-ți rolul KARMIC din trecut
Simbolul 4 – Faza spirituală
Această fază este etapa în care oamenii realizează că Universul este mai important decât lumea materială. În timp ce sănătatea, relațiile, frumusețea obiectelor și succesele au fost importante, acum devin și mai importante spiritul și conectarea la Univers.
Oamenii realizează că viața n-are început și n-are sfârșit, că totul este o călătorie spirituală. Ei caută lumina în întuneric, oferă dragoste și înțelegere fără a aștepta nimic în schimb. Devin ghizi pentru alți oameni aflați la început de drum.
Este o etapă a binecuvântărilor și a unui nou început.
Alte teste de personalitate gasesti aici.
Sursa: themindsjournal.com
Citeste continuarea: 1 2
