A inceput sezonul cozonacului, acest dulce preparat, traditional la sarbatorile crestinesti de Paste si Craciun. Toate ne dorim sa avem un cozonac cat mai mai apetisant, mai bine crescut, mai aratos. Goana dupa tot ce avem de facut in aceasta luna, stressul la care suntem supuse si felul atractiv in care arata cozonacii cumparati din comert ne indeamna sa evitam sa ii facem noi in casa. Aparent nu riscam nimic daca ii cumparam: putem pune pe masa de Craciun felii onorabile si aspectuoase si foarte gustoase din acest preparat dulce, care trebuie sa existe in casa in decembrie in multe gospodarii din unele regiuni ale tarii. Am scapa si de stressul de a-l face noi, de a nu iesi ca la mama sau bunica noastra, caci nu toate avem abilitati si indemanare de a face un cozonac deosebit in casa.
Cu toate acestea, comoditatea are un pret. Si asa cozonacul este un aliment cu un aport mare caloric, fiind un aliment rafinat, dezechilibrat din punct de vedere al profilului sau nutritional, realizat din ingrediente excesiv de prelucrate. Daca il luam si gata facut, practic oferim copiilor si familiei noastre zeci de aditivi alimentari (E-uri), arome artificiale, grasimi hidrogenate, zaharuri. Si toate acestea doar in numele Craciunului si al traditiei.
“Cozonacii moderni, industriali au o mare conservabilitate, chiar 2-3 luni, conferita de aditivii alimentari utilizati (conservanti, umectanti, emulgatori) precum si de ambalajul etans folosit.”” Spune prof.univ.dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul stiintific al Institutului de cercetari alimentare, pentru revista Plafar. Un cozonac aspectuos si accesibil din comert contine in mod obisnuit produse care suna mai degraba a experimente chimice de laborator decat a aliment gustos si sanatos, bun pentru a fi oferit copiilor nostri: faina de grau alba, grasimi hidrogenate si nehidrogenate, sorbitol, E 420, emulgator, E 471, stearoil 2 lactilat de sodiu E 481, esteri mono si diacetil tartrici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi E 472 pentru coacere, acid sorbic, acid ascorbic, propilen glicol, acesulfam K, carbonat de calciu, edulcorant artificial intens.
Este suficient sa citesti cu atentie produsele chimice de pe eticheta ca sa intelegi rapid ca nu asta vrei sa dai copilului tau sa manance la masa de Craciun: o galeata de substante obtinute in laboratoarele experimentelor chimiei moderne, ambalate frumos in cel mai apetisant cozonac.
Intrucat un parinte informat face cat doi, multumim surselor de mediatizare care ne deschid ochii si ne indruma pasii sa evitam sa contribuim si noi la excesiva industrializare a procesului alimentar, doar in numele castigurilor imediate de sezon. Sigur ca nu se face primavara cu o floare, dar scopul nostru nu este sa nu mai aiba vanzari comerciantii acestor produse, ci sa protejam sanatatea copiilor nostri.
Vestea buna este aceea ca putem sa dam celor mici, dar si intregii familii un cozonac mai intai de toate sanatos, preparat numai din materii prime proaspete si de foarte buna calitate.
Iata ingredientele pentru reteta tipica de cozonac de casa indicata de prof.dr. Mencinicopschi, care ne ofera avantajul de a sti ce punem in el si de a oferi familiei un produs dulce sanatos:
1 kilogram de faina de buna calitate, tinuta la loc uscat si cald cu cateva zile inainte de utilizare
300 g zahar pudra
200 ml lapte
6 oua proaspete de gaina de curte
200 g unt tip A
2 linguri de ulei
nuci dupa gust
1 baton de vanilie
coaja rasa de lamaie sau portocale
1 lingurita sare de mare
1 ou pentru ungerea suprafetei
20 g drojdie de bere proaspata
unt pentru uns formele de copt
Feluritele retete de cozonac traditional difera prin numarul de oua din care se prepara. Sunt retete care recomanda chiar si peste 10 oua la 1 kg de cozonac. De la oua se folosesc toate galbenusurile si doar o mica parte din albusurile batute spuma.
Cum reusim sa ii pastram proaspeti mai mult timp?
Dupa framantare, coacere si racire, cozonacii se pot tine in tavile in care au fost preparati, acoperiti cu hartie si astfel le mentinem prospetimea.
Daca nu te incumeti sa faci singura cozonac in casa, mai bine renunti sa il cumperi, in favoarea unui preparat dulce mai simplu de realizat de tine acasa. Poti gasi o multime de retete simple, care-ti lasa gura apa, primite de la membrii comunitatii Sfatul Parintilor, la sectiunea noastra, Solutia ta de criza.
Tu faci in casa sau cumperi cozonacul de Craciun?
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?