Apusenii sunt una dintre cele mai atractive şi ofertante destinaţii turistice din România. Peisajele îţi vor tăia răsuflarea, oamenii locului îţi vor înveseli sufletul, iar obiective turistice sunt cu sutele. Tu să ai timp şi dorinţă să le descoperi. LIFE.ro a pregătit o listă cu câteva dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Munţii Apuseni, dar nu uita că pe lângă ele este important să te bucuri de plimbările din zonă, de tihna pe care ţi-o oferă acest loc minunat.
Gheţarul de la Scărişoara
Peştera din Alba se găseşte la 16 kilometri de comuna Scărişoara, de unde îi vine şi numele şi adăposteşte în ea cel mai mare gheţar subteran din România. Intrarea în peşteră este una spectaculoasă, făcându-se printr-un aven cu un diametru de 60 de metri, pe o potecă săpată în stâncă şi nişte scări metalice. Dacă suferi de rău de înălţime, ia în calcul că vizita nu va fi doar spectaculoasă, ci şi una plină de adrenalină. Vizitarea peşterii se face împreună cu un ghid şi durează aproximativ 45 de minute.
Gheţarul de la Vârtop (Peştera Minunată)
Dacă tot ai scos hainele mai groase din bagaj, dă o fugă să vezi şi gheţarul de la Vârtop. Peştera nu este iluminată artificial, aşa că ai nevoie de lanterne ca să te poţi bucura de frumuseţile ei. Te poţi baza şi numai pe lanterna ghidului, dar odată ajuns acolo îţi vei da seama că aveai nevoie de mai multă lumină ca să poţi admira toate minunăţiile ascunse în subteran. Aici au fost descoperite cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal din România, iar locul oferă o combinaţie spectaculoasă între formaţiunile de calcar şi cele de gheaţă aflate în peşteră.
Descoperă restul recomandărilor pe LIFE.ro!
Imagine de Emanuela Puscasu de la Pixabay
NOROCUL favorizează aceste 3 ZODII în săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie 2024
Luna nouă în Săgetător: 1 decembrie 2024. Ce schimbări ne așteaptă?