Croaţiei i s-a dus vestea că este o ţară superbă, cu peisaje de vis. Aşa că nu e de mirare că a devenit un punct de atracţie major pentru turişti din toată lumea, inclusiv pentru români. Pe lângă partea ei continentală, Croaţia se bucură şi de peste 1000 de insule, insuliţe şi recifi în Marea Adriatică, care mai de care mai frumoase, dar din care numai 47 sunt locuite. Dacă te-am făcut curios, LIFE.ro a pregătit şi o listă cu cele mai frumoase insule din Croaţia, ca să ştii care ţi se potriveşte mai bine.
Hvar este considerată cea mai însorită insulă croată şi poate şi cea care îţi îmbată cel mai puternic simţurile cu arome de lavandă şi rozmarin, de la câmpiile întinse unde se cultivă acestea.
Pe insulă se ajunge într-o oră de mers cu feribotul din Split, iar destinaţia este Stari Grad, cea mai veche localitate de aici sau din Drvenik şi vei debarca la Sucuraj. Dacă eşti genul de turist care vrea să profite cât mai mult de vacanţă şi locurile vizitate, îţi recomand să închiriezi o maşină şi să faci turul insulei. Centrul turistic este oraşul Hvar, un amestec fermecător de case vechi, simple, din piatră şi casele în stil renascentist ale nobilimii. Poţi merge apoi la Jelsa, unde vei găsi şi o plajă acoperită cu nisip fin, satele de vacanţă Milna, Ivan Dolac sau Sveta Nedelja sau satul pescăresc Vrboska, supranumit şi Mica Veneţie.
Vis este una dintre cele mai îndepărtate insule populate din Croaţia şi adăposteşte rămăşiţele celei mai mari colonii greceşti, Issa.
Este o insulă paradisiacă pe care natura şi-a pus amprenta în cea mai frumoasă formă a sa, putând face plimbări printre palmieri, agave şi cactuşi de mari dimensiuni. Odată ajuns aici nu vei şti unde să mergi mai întâi: la peşteri, la insulele vulcanice din jur, în golfurile fermecătoare sau pe plajele nisipoase, poate în parcul arheologic sau la ruinele teatrului antic. Poţi ajunge pe insulă cu feribotul, din Split sau cu orice altă ambarcaţiune pe care o poţi închiria din port. Iar dacă ai experienţă în scufundări, vei descoperi în golfuri retrase peşteri şi peisaje subacvatice impresionante.
Citește restul destinațiilor din Croația pe LIFE.ro!
foto: Depositphotos.com