Sa fim sinceri cu noi insine, viata cu un copil sau doi nu este deloc simpla, oricat de mult ti-i iubesti si vrei tot ce e mai bun din lume pentru ei. Timpul trece galopant si ai vrea sa pastrezi toate amintirile cu copilul tau in toate etapele evolutiei sale. Singura posibilitate este sa ai cat mai multe poze cu el. Dar nu mereu ai timp sau energie ca sa te duci la un studio specializat de fotografii cu si pentru copii avand multe haine de schimb dupa tine, biberoane, scutece plus copil binedispus. Ca sa nu mai vorbim de costurile unui pachet complet de shooting pe care nu multi parinti si-l permit.
Solutie: Pune niste bani deoparte si cumpara-ti un aparat foto mai bun si invata sa iti pozezi singur copilul. Desi toata lumea crede ca se pricepe sa faca poze, nu este chiar asa. Ai nevoie sa stii cateva trucuri ca fotografiile tale de amator sa iasa cel mai bine si sa iti incante sufletul peste ani si de ce nu, sa participi si acum la diverse concursuri dragute pe baza fotografiilor reusite.
Nimeni nu iti cunoaste bebelusul asa cum o faci tu. Tu stii cand este odihnit, cand este mancat, cand are momentele lui de indispozitie si cand este curat. A fi in confortul propriului camin conteaza foarte mult pentru a obtine poze cu adevarat reusite si expresive.
Sfatul #1: Foloseste cat de multa lumina naturala posibila
Aranjeaza-ti un coltisor placut unde sa iti pozezi copilasul cat mai aproape de fereastra, unde stii ca lumina este din belsug, ca sa o folosesti in avantajul tau. Ori, daca vremea permite, iesi la plimbare si fa-i poze in hainutele favorite. Lumina naturala iti ofera anumite tonuri foarte fine de luminozitate si va invalui pielea copilului intr-un mod care te va incanta atunci cand vei privi rezultatele.
Sfatul #2: Foloseste directia netraditionala
Concentreaza-te pe o parte anume a corpului cum ar fi degetelele copilasului sau talpile sau orice parte ti se pare ca te inspira. Copiii cresc asa de repede si se schimba permanent iar tu te vei bucura din plin pentru fotografii de detaliu precum acestea, facute periodic, de exemplu la o luna.
Sfatul #3: Nu te preocupa sa iti setezi timp special pentru “sedinta foto”
Pur si simplu fa poze instantanee copilului cand este odihnit, hranit, fericit, in vizita la bunici, interactionand cu fratii sau surorile lui. Important este sa ai un aparat bun ca sa obtii poze de buna calitate. Unele din cele mai reusite poze sunt cele spontane, nu urmare a vreunui aranjament special.
Sfatul #4: Mentine totul simplu
Nu iti face griji pentru diversele detalii din fundalul fotografiei care te fac sa crezi ca nu iese poza perfecta. Focuseaza obiectivul pe copilas ca acesta sa umple cadrul cu obrajii sai.
Avantajul acestei ere digitale in domeniul fotografiei este ca poti face oricate poze doresti fara sa le developezi contra cost. Apoi printezi doar ce vrei sa printezi. Incearca orice iti trece prin minte, lasa-ti creativitatea sa te inspire, tine cont de recomandari si vei avea numai de castigat sute de amintiri de neuitat!
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?