Cum faci curăţenie ca la carte? Iată cele mai importante trucuri - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum faci curăţenie ca la carte? Iată cele mai importante trucuri

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Utile, idei pentru casa » Cum faci curăţenie ca la carte? Iată cele mai importante trucuri
Cum faci curăţenie ca la carte

O casă curata este un spaţiu în care îţi face plăcere să trăieşti, indiferent de activităţile pe care le practici. Curăţenia este esenţială atât pentru confort, cât şi pentru sănătatea ta. De aceea, contează să te ocupi de această activitate cât mai bine. Vestea bună este că nu trebuie să depui eforturi supraomeneşti ca să te bucuri de o locuinţă curata şi fresh.

Descoperă mai jos trucurile de bază pentru a face curăţenie că la carte:

Stabileşte un program pentru curăţenie

Ca să îţi fie mai uşor să te ocupi de această activitate, încearcă să o integrezi în rutină ta. Este de preferat să ai un program stabilit sau “o zi de curăţenie” ca să ştii că te poţi ocupa în voie de acest task. De asemenea, încearcă să faci curat în întreaga casă într-o singură zi. În acest fel, ştii sigur că nu vei uita nimic şi vei avea întreaga casă curată la finalul sesiunii.

Foloseşte produsele potrivite

Produsele potrivite îţi vor uşura cu mult munca. Nu există o reţetă a produselor perfecte, ci mai degrabă contează să descoperi ce anume funcţionează pentru tine. De la degresante şi până la lavete, un produs minune pentru anumite persoane poate să nu funcţioneze pentru tine. Aşa că încearcă să testezi cât mai multe, până descoperi produsele şi accesoriile pe placul tău.

Dezinfectează suprafeţele

O mulţime de suprafeţe din casele noastre se contaminează uşor cu bacterii, de la blatul de bucătărie şi până la cabina de duș sau maşina de spălat rufe. De aceea, este foarte important să dezinfectezi suprafeţele la fiecare sesiune de curăţenie. Alege produse cât mai calitative, dar cu agenţi dezinfectanţi cu rezultate dovedite. La final, aminteşte-ţi să clăteşti bine suprafeţele pentru a nu lăsa reziduuri de produse dezinfectante.

Decluttering înainte de curăţenie

Ca să faci curat mai uşor, încearcă să te ocupi de decluttering înainte. Decluttering se referă la organizarea obiectelor, de la haine şi până la reviste, încălţăminte şi orice alte lucruri mai ai prin casă. Încearcă să faci ordine cât mai bine, să arunci sau să donezi produsele pe care nu le mai foloseşti şi să găseşti un loc potrivit pentru fiecare lucru din casă.

Păstrează toate ustensilele necesare într-un singur loc

Este o idee foarte bună să ai toate produsele de curăţenie la îndemână, astfel încât să ştii exact ce să alegi şi când să alegi. Găseşte un loc potrivit pentru acestea, într-o cutie de depozitare, unde să ştii că găseşti produse, lavete, mici electrocasnice pentru curăţenie şi orice altceva îţi este util.

Nu uita să cureţi electrocasnicele

Curăţarea electrocasnicelor, de la maşina de spălat rufe şi până la cuptor nu trebuie să lipsească din program. Asigură-te că foloseşti produsele potrivite în funcţie de tipul de aparat. Spre exemplu, pentru maşina de spălat rufe vei folosi un produs dedicat, iar pentru cuptor un degresant.

Şterge praful întâi

Ştergerea prafului este prima activitate de care ar trebui să te ocupi înainte de a aspira. Dacă aspiri înainte să îndepărtezi praful, rişti că impurităţile să ajungă din nou pe podele, după ce ai dat cu aspiratorul. Astfel, începe prin a curăţa praful cu un pămătuf sau o lavetă, iar mai apoi foloseşte aspiratorul.

Aspiră înainte de a da cu mopul

Înainte de a da cu mopul, aspira pentru a îndepărta praful şi alte impurităţi. Dacă dai cu mopul înainte de a aspira, rişti să împrăştii praful în întreaga casă. În general, etapele principale sunt îndepărtarea prafului, aspirarea podelelor şi mai apoi folosirea mopului, exact în această ordine.

Ocupă-te şi de rufe

Atunci când faci curat în casă, porneşte maşina de spălat rufe. În acest fel, bifezi două activităţi casnice în acelaşi timp. Ca să îţi fie mai uşor, pe lângă maşina de spălat, alege şi un uscător de rufe. Acesta te va ajuta să economiseşti atât timp, cât şi spaţiu.

Pune trucurile de mai sus în aplicare dacă îţi doreşti o casă curată, fără să depui prea mari eforturi sau să pierzi zile în şir.

Data articol: 18/03/2024