De-a lungul vieții avem perioade bune sau mai puțin bune. Diferențele dintre noi ca oameni se văd foarte bine în situațiile pe care unii le consideră un dezastru iar pentru alții sunt absolut acceptabile, fără a fi luate în tragic. Chiar mai mult, aceștia din urmă găsesc rezolvare și cumva lucrurile par că se așează de la sine pe un făgaș bun.
De câte ori însă nu s-a aplicat zicala: „De ce ți-e frică, de aia nu scapi”
Frica de sărăcie, de boală, de eșec profesional sau părerea celor din jur sunt unele dintre cele mai frecvente. Discutând cu mulți oameni pe această temă am verificat căt de bine sunt corelate aceste frici cu elementele dominante din coloanele destinului (citește și: „Secrete din coloanele destinului”)
Cum funcționează mecanismul? Voi explica cat se poate de simplu
Destinul fiecăruia este construit din cele 4 coloane ale destinului formate de data completă a nașterii (ora, zi, lună, an). Fiecare coloană este compusă din 2 elemente din cele 5 ale Creației universale: Lemn, Foc, Pământ, Metal, Apă. În total 8 elemente. Cele care se găsesc în coloane în numărul cel mai mare vor fi definitorii pentru destinul personal.
Partea interesantă însă vine odată cu stabilirea relației între coloane și cel mai important element al destinului numit elementul sinelui. Astfel, pentru o persoană cu elementul sinelui Metal, Lemnul va reprezenta Banii din destinul acesteia. Iar dacă Banii (Lemn) sunt preponderenți în destin, persoana in cauză va fi definită de aceștia, preocupată de a-i face și cu șanse mari de reușită. Se poate spune ca destinul acesteia este de a face bani sau de a lucra cu ei. Dar dacă decide să nu facă asta sau dintr-un motiv sau altul experimentează perioade dificile se vor activa și manifesta exact fricile legate de bani, o imagine sumbră a viitorului în lipsa numărului considerat suficient al acestora sau altele frici ce au la bază același motiv: banii
Ce este de făcut?