Poveste reala de viata de te trec fiorii! O femeie, ce se vrea onorabila, este bantuita de secretul unei actiuni odioase din trecutul ei promiscuu. Ce sa faca?
Veronica s-a nascut in Republica Moldova, iar povestea ei de viata este demna de un scenariu de film. A avut o copilarie tumultoasa, a comis o crima si si-a ispasit pedeapsa. Apoi a luat-o de la zero, in Spania. Iubeste si e iubita, dar… nu a avut curajul sa-i spuna adevarul despre trecutul ei. Iar acum se zbate intre durerea de a nu-i fi spus iubitului adevarul si frica de a fi parasita daca isi ia inima in dinti ca sa-si marturiseasca amarul.
Aceasta este povestea Veronicai:
In mahalaua in care m-am nascut si am crescut, viata se impleteste din momente rusinoase traite in mizerie. Cei pe care nu i-a cuprins patima bautului ii numer pe degete, iar infractiunile sunt la ordinea zilei, care mai de care mai grave, de la furturi si batai, la violuri sau crime.
Inca de cand imi pot aduce aminte tot ce stiu de la mama este desfraul. Nu stiu cine e tatal meu, caci mama a pierdut demult numaratoarea barbatilor. Am asistat la toate nasterile mamei, toate acasa, mosita de Baba Ioana. Cand veneau barbati la mama ne urcam pe soba si priveam nedumeriti ce se intampla. Nu o sa uit niciodata acest tablou.
Aveam 13 ani cand la mama a inceput sa vina Nea Vasile. Un barbat tanar, frumos, vanjos dupa care mi s-au aprins calcaiele. Cand mama nu era acasa, il primeam eu pe Nea Vasile. Cateodata mergeam si la el acasa. Dupa o vreme am simtit ceva in burta. Cand am vazut ca incepe sa se umfle am inteles. Asa patea si mama inainte sa nasca. Aveam 16 ani. Am nascut singura si plina de furia ca tatal copilului se culca ziua cu mine si noaptea cu mama. Am omorat copilul imediat ce s-a nascut, apoi l-am ingropat sub un pom. Dar cum n-am avut puterea sa sap prea mult si n-a durat mult pana cand cainii l-au dezgropat.
Am fost descoperita rapid si mi-am recunoscut vina. Mi-am ispasit pedeapsa si am avut timp sufficient sa ma gandesc la ce-am facut. Nu voiam decat sa ies si sa o iau de la zero.
Si a venit si ziua in care am fost eliberata. N-am mai dat pe acasa. Am facut rost de bani si au fugit in Spania. Ca sa uit de tot. Mi-am gasit de serviciu usor, apoi din serviciu in serviciu si pentru ca am fost muncitoare si mi-am vazut de treaba mea am ajuns bona in casa unor oameni cu stare. Aveam grija de copii si ma ocupam si de curatenia in gospodarie. Oamenii, medici de profesie, au fost foarte buni cu mine. Familia ma respecta, iar copiii ma iubeau. De fiecare data cand ma imbratisau ma gandeam la copilul pe care il omorasem. Abia langa niste copii nevinovati am realizat cu adevarat ca mare pacat aveam sa duc pe umeri toata viata.
Dupa o vreme, la indemul medicilor, am urmat niste cursuri si am reusit sa ma angajez la un supermarket. Am ramas, insa in casa lor, ca sa ma ocup de curatenie. Am muncit mult si m-am pus cat de cat pe picioare. La o iesire cu cateva prietene, l-am intalnit pe Virgil. Un tanar atragator si respectuos. Am iesit de multe ori, ne-am cunoscut mai bine, am inceput sa-l iubesc si el sa ma iubeasca pe mine. Ne-am casatorit si cu banutii pe care i-am economisit amandoi ne-am putut cumpara un apartament micut. Traim fericiti si impliniti, rugandu-ne ca Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu un copil, iar prin el sa-mi spal si eu pacatele. O singur lucru imi umbreste fericirea: trecutul meu pe care nu am avut curajul sa i-l povestesc lui Virgil.
Mi-e frica sa nu-l pierd. In sfarsit am gasit omul care mi se potriveste, care sa ma iubeasca. Daca ma va parasi cand va afla grozaviile facute de mine in adolescenta. Dar si daca nu-i spun, realizez ca, la un moment dat, adevaraul poate iesi la iveala si va fi foarte dezamagit de faptul ca i-am ascuns asa ceva.
Ce sa fac?
Dragi cititori, daca aveti un sfat de da, din experienta voastra de viata sau pur si simplu din viziunea voastra, va rugam scrieti la comentarii, iar redactia noastra se va asigura ca ii parvin sfaturile voastre. Va multumim!
N.B. Pentru pastrarea anonimatului, numele persoanelor au fost schimbate.
