Tatăl o părăsește pe mamă. Dar atunci când nu se mai interesează nici de copii, situația este de-a dreptul tragică. Mai ales pentru fete, lipsa tatălui aduce probleme în viitor, cum ar fi stima de sine scăzută, relații de cuplu dificile, resentimente și multă suferiță…
Lipsa de încurajare, afecțiune și căldură din partea tatălui ”poate duce, în timp, la o stimă de sine scăzuta, complexe de inferioritate, anxietate, fobii sau depresie”, observă psihoterapeutul Tedy Creștin. În plus, fetele care au fost părăsite de tată pot avea probleme în viitor în căsnicie sau pot alege să nu se mărite de teamă să nu pățească același lucru ca mamele lor.
Viziune dezechilibrată despre familie
De ce se întâmplă asta? ”În copilărie se formează concepțiile de bază despre cuplu, familie”, explică specialistul. ”Chiar dacă alte rude încearcă să suplinească rolul tatălui, majoritatea copiilor care cresc fără tată vor avea o viziune oarecum dezechilibrată despre ce înseamnă familie. În plus, își formează idei de bază greșite care să ducă la nefericire. Gândesc lucruri de genul: «tata a plecat din cauza mea», «în general, părinții își părăsesc copiii», «dacă nu sunt perfectă, voi fi părăsită din nou». Iar acestea vor interfera cu creșterea și dezvoltarea lor”. Rezultatul este o persoană care se adaptează mai greu chiar și la maturitate.