Cand eram adolescent, prin 1987, am fost in Uniunea Sovietica, intr-o misiune cu Biserica. Misiunea noastra “sacra”, ca “ambasadori ai pacii”, era sa furnizam Biblii fratilor crestini captivi in imperiul comunist. Aveam 17 ani si eram fiul pastorului uneia dintre bisericile care au sponsorizat calatoria. Cu toate acestea nu eram cel mai pios dintre misionari.
In timpul zborului m-am separat de restul grupului in cel mai indepartat colt al avionului. Am vrut sa stau cat mai departe de ei posibil. Cand mi-am rugat angelica stewardesa finlandeza sa imi aduca un 7-Up, m-a anuntat incantata ca suntem deasupra apelor internationale, ceea ce inseamna ca regulile tarii mele in ceea ce priveste consumul de alcool nu mai sunt in vigoare. Opt ore mai tarziu faceam escala la Helsinki, iar eu eram teribil de beat. Si asa am ramas timp de doua saptamani cat a durat excursia mea prin URSS, unde am avut parte din plin de votca, oferita clandestin in schimbul “deliciilor americane” (blugi, pantofi, parfumuri).
Ca sa spargem gheata, grupul nostru misionar a iesit in oras, la mall. Acolo am vazut pentru prima data, reclama la o revista pentru adulti. Am ramas cu ochii cat cepele in acea coperta de revista. Din spatele meu s-a auzit o voce suava: “Sa stii ca nu e prea crestineste ce faci!”. Ea era Monica, o tanara foarte bine dotata, care isi dadea ochii peste cap de fiecare data cand seful grupului nostru rostea cate o rugaciune.
N-a trecut mult pana am ajuns in pat. Ne iubeam ori de cate ori ramaneam singuri. Din pacate, insa, trebuia sa iesim si prin oras ca sa impanzim Bibliile. Altfel n-as mai fi iesit din camera. Urmam clandestin trasee bine puse la punct, ni se spusese sa nu vorbim cu nimeni decat pe teme bisericesti, sa fim atenti caci putem fi urmariti de agenti KGB.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 2
