Vietile lor n-au fost tocmai usoar, insa au trecut peste toate problemele. Iar povestile de viata de mai jos se transforma in adevarate lectii care ar trebui sa fie un exemplu pentru oricine.
Iata 5 lectii de viata care te vor inspira.
Sharon Everett
Intr-o zi de iulie 2000 Sharon Everett, 51 de ani, a fost prinsa intr-un incediu in propria casa. Pana cand pompierii au reusit sa o scoata din flacari, aproape 60% din suprafata corpului avea arsuri de gradul 3. Urechile, pleoapele, nasul, buzele si parul erau distruse.
Sharon nu-si amintea de foc, insa sotul si cei 5 copii isi aminteau cele 6 luni in care femeia fusese in coma indusa si cat de fericiti au fost cand, 7 luni mai tarziu, se intorcea acasa. In ciuda celor intamplate, femeia si-a pastrat cumpatul si nu s-a plans niciodata. Apoi a aflat despre Phoenix Society, o organizatie care ii ajuta pe supravietuitorii incendiilor. Sharon impreuna cu familia sa a participat la un congres al celor salvati de furia flacarilor, unde a intalnit astfel de oameni care isi traiau viata cu bucurie. Apoi, s-a oferit sa fie voluntar la spitalul in care ea fusese tratata unde a oferit traning pentru personalul care interactiona cu cei arsi.
Sharon are si momentele ei in care cade in depresie insa, asa cum le spune celorlalti supravietuitori: „Poate ca viata ta s-a schimbat insa nu s-a terminat. In unele privinte chiar poate fi mai buna decat inainte”, spune femeia.
5 lectii de viata pe care le inveti dintr-o despartire
Steve James
Steve James a fost inspirat de generozitatea fiicei sale, Brittney, care la 16 ani a ales sa sponsorizeze un copil din Kenya prin programul Christian Children’s Fund. Adolescenta spera ca intr-o zi va ajunge sa-l cunoasca pe acest copil. Din nefericire, acest lucru nu se va intampla niciodata. In 2001, Brittney a fost descoperita moarta in apartamentul ei. Avea doar 19 ani.
In memoria fiice sale, sase luni mai tarziu Steve James a mers in Kenya pentru a-l intalni pe Newton. De asemenea, a adus cu el echipament medical si medicamente pentru pacientii kenyeni. Insa Steve nu era pregatit pentru suferinta pe care avea sa o gaseasca in statul african. Cand s-a intors in SUA le-a povestit tuturor problemele din sistemul medical kenyan. Steve si sotia sa, Greta, au fondat Kenya Relief pentru a trimite ajutoare in aceasta tara.
„S-a intamplat sa oferim medicamte din spatele unei dubite. Intr-o alta calatorie am vazut 800 de pacienti intr-o singura zi, dintr-un total de 2.400 de oameni prezenti. Din nefericire nu i-am putut ajuta pe toti din cauza resurselor limitate de care dispuneam”, a povestit James.
10 ani mai tarziu, barbatul si echipa sa au construit un orfelinat in apropierea de orasul Migori, Kenya, unde sunt ingrijiti zeci de copii. Chiar si adultii primesc ingrijiri medicale. Steve este decis sa construiasca o scoala si un spital.
„Nu este un loc mai potrivit decat Kenya penru a lasa ceva in urma ta”, marturiseste barbatul.
Katherine Pearson si Ryan Dawson
Ca membru al echipei Lenoir County Special Response Team (SRT) din North Carolina, detectivul Allen Pearson, a raspuns, pe 9 aprilie 2009, unui apel legat de prinderea unui suspect necunoscut invinovatit ca a folosit arma de foc. Suspectul s-a dovedit a fi Doug Phillips, un barbat care isi ucisese iubita cu o zi mai devreme. Barbatul reusise sa se ascunda intr-o padure din apropiere, insa zona era inconjurata de politisti. Phillips a deschis focul si l-a impuscat mortal pe ofiterul de politie, dar a fost la randul sau ranit mortal de catre ceilalti oameni ai legii.
Sotia lui Pearson impreuna cu partenerul acestuia detectivul Ryan Dawson erau hotarati sa faca ceva in memoria celui disparut. Astfel a aparut Allen Pearson Emergency Services Foundation care strange bani pentru a cumpara noi echipamente care sa ajute serviciile de urgenta. Era o modalitate de a pastra vie memoria politistului.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?