Un tratament miraculos poate elimina virusul hepatitei C din organism în numai douăsprezece săptămâni. Cu adevărat revoluționară, această terapie începe să fie din ce în ce mai des folosită în spitalele din Statele Unite, dar și în unele țări din Occidentul Europei.
Modul de transmitere al virusului hepatic de tip C, prin transfuzii sanguine, injecţii cu acele seringilor folosite de persoanele infectate sau prin contact sexual, face ca statistica să consemneze o curbă ascendentă a incidenţei cazurilor la nivel mondial.
O echipă de cercetători ai University of Texas Health Science Center au făcut publice rezultatele extrem de încurajatoare ale testelor efectuate în cursul anului 2013 cu un nou medicament destinat luptei împotriva hepatitei C.
Au fost efectuate două studii, unul cu durata de 12 săptămâni şi un altul, de 24 de săptămâni, medicamentul fiind administrat oral unui număr de 380 de pacienţi aflaţi într-un stadiu avansat al evoluţiei bolii – ciroză hepatică, din 78 de centre medicale din Spania, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!