Vaccinarea antigripală în școli: un pas firesc în educația pentru sănătate
Vaccinarea antigripală este o componentă esențială a educației pentru sănătate, iar facilitarea accesului la vaccinare în unitățile de învățământ poate proteja elevii, familiile lor și comunitatea. Deputatul Mihai Ghigiu, președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, susține că școala trebuie să devină un spațiu unde prevenția este la fel de importantă ca matematica sau literatura. Printr-un model simplu — vaccinarea voluntară la școală — se pot reduce absențele provocate de gripă și se poate cultiva responsabilitatea față de propria sănătate.
„Gripa nu este doar o răceală mai puternică”, susține deputatul. „Pentru elevi, ea înseamnă absențe repetate, pierderea ritmului educațional și, în cazuri grave, complicații medicale care pot afecta sănătatea pe termen lung.” În fiecare an, între 10% și 20% din populație este afectată de gripă, iar copiii sunt printre cei mai vulnerabili atât ca risc de îmbolnăvire, cât și ca agenți de transmitere a virusului în comunitate.
Școala este mediul în care copiii își petrec o mare parte din timp. Aglomerația din sălile de clasă, interacțiunile frecvente și activitățile colective facilitează transmiterea virusului gripal. Vaccinarea voluntară, realizată chiar în unitățile de învățământ, ar putea reduce considerabil circulația virusului și numărul de cazuri severe. În plus, oferind această opțiune în școală, procesul devine mai accesibil pentru familiile care altfel nu ar avea timp sau resurse să ajungă la medicul de familie.„Este un gest simplu, dar cu impact mare. Elevii pot învăța că a avea grijă de sănătatea ta înseamnă și a avea grijă de cei din jur, frați mai mici, bunici, colegi sau profesori”, a subliniat Mihai Ghigiu.
Gripa în România
În ultimii doi ani, valurile de gripă au afectat puternic România, cu un impact major asupra persoanelor din categorii de risc. În sezonul 2023–2024, spitalele au raportat un număr ridicat de internări, inclusiv cazuri grave în rândul copiilor și nou-născuților, iar autoritățile au avertizat că evoluția cazurilor ar putea duce la declararea unei epidemii. Un an mai târziu, în ianuarie 2025, Ministerul Sănătății a instituit stare de alertă epidemiologică, după ce s-au înregistrat peste 133.000 de cazuri de infecții respiratorii acute într-o singură săptămână și 28 de decese, printre care un copil de trei ani. Măsurile adoptate au inclus restricții în spitale și reguli suplimentare în școli, pe fondul unei circulații intense a virusului gripal.
În țara noastră, vaccinul antigripal este gratuit pentru minori și persoanele din categoriile de risc, cu boli cronice sau cu vârsta peste 65 de ani. Sunt disponibile două tipuri de vaccin, administrat injectabil sau sub formă de spray nazal, recomandat, în anumite cazuri, pentru copii. Formula vaccinului este adaptată în fiecare an în funcție de tulpinile circulante, iar eficiența sa ajunge până la 60% în prevenirea îmbolnăvirii și contribuie semnificativ la reducerea formelor grave care necesită spitalizare. Medicii recomandă vaccinarea la începutul lunii octombrie, pentru ca organismul să poată produce un răspuns imun adecvat înainte de vârful sezonului gripal.
În ciuda beneficiilor demonstrate, rata de vaccinare antigripală în România se menține la un nivel îngrijorător de scăzut, iar una dintre cauzele principale este lipsa unei informări corecte. Mulți părinți nu cunosc avantajele vaccinării sau sunt influențați de mesaje contradictorii din spațiul public. „Vaccinarea antigripală nu este obligatorie și nici nu ar trebui să fie. Dar trebuie să fie o opțiune informată. Avem datoria să oferim materiale informative clare, transparente și adaptate vârstei copiilor și nivelului de înțelegere al părinților”, a explicat Mihai Ghigiu.
Pentru ca vaccinarea în școli să devină realitate, este nevoie de un efort coordonat între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Parlament, profesori, medici și autorități locale. Materialele informative adaptate pe înțelesul copiilor, acordul informat al părinților și organizarea de sesiuni de vaccinare în incinta unităților de învățământ pot transforma prevenția într-o practică accesibilă și firească.
ID 29230731 | Flu Vaccine © Nktwentythree | Dreamstime.com
