Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a dat publicitatii un raport privind numarul de cazuri de cancer inregistrate la nivel mondial, precum si cateva recomandari pentru evitarea, in viitor, a cresterii numarului de imbolnaviri de cancer fata de prezent. Potrivit acestora, aproximativ 30% din totalul cazurilor de cancer la nivel mondial ar putea fi evitate prin simpla schimbare a stilului de viata.
Reprezentantii OMS considera ca pot fi evitati principalii factori de risc – fumatul, obezitatea, consumul insuficient de fructe si legume, lipsa exercitiilor fizice, consumul excesiv de alcool si poluarea aerului din orase.
Cum poti evita factorii declansatori ai cancerului, potrivit OMS
Fumatul, de exemplu, reprezinta 22% din mortalitatea cauzata de cancer. Numai in anul 2004, din cazurile totale de 7,4 milioane de decese, 1,6 milioane s-au inregistrat din cauza fumatului, se arata in raportul OMS. Fumatul poate cauza cancer la plamani, esofag, laringe, gura, gat, rinichi, vezica urinara, pancreas, stomac si chiar la colul uterin. De asemenea, 70% dintre cazurile de cancer la plamani inregistrate la nivel mondial au fost cauzate de fumat. Chiar si fumatul pasiv este o cauza declansatoare a cancerului.
Si modificarea alimentatiei este o modalitate de a tine cancerul departe. Exista o legatura intre obezitate si supraponderabilitate cu cazurile de cancer inregistrate la esofag, colon, sani, uter si rinichi. Consumul excesiv de carne rosie sau carne procesata a fost asociat cu cancerul colorectal. In schimb, stilul de viata sanatos a fost asociat cu miscorarea riscului de a dezvolta cancer si a bolilor cardiovasculare.
Abuzul de alcool poate duce la cancer al cavitatii bucale, faringe, laringe, esofag, ficat, cancer colorectal si chiar cancer la san. Iar riscul se mareste proportional cu cantitatea de alcool consumata. De exemplu, potrivit statisticilor OMS, 22% din numarul cazurilor de cancer bucal inregistrate la nivel mondial sunt cauzate de consumul excesiv de alcool.
Miscarea si exercitiile fizice regulate ajuta corpul sa se mentina in greutatea optima, reducandu-se, astfel, riscul de a dezvolta cancer.
Specialistii OMS recomanda tuturor tarilor sa dezvolte campanii de constientizare a populatiei despre riscurile la care se expun daca nu duc un stil de viata sanatos. De asemenea, responsabilii OMS au recomandat vaccinarea impotriva virusului papiloma, reponsabil de declansarea cancerului de col uterin, precum si evitarea expunerii excesive la soare.
Potrivit statisticilor OMS, cancerul a cauzat 7,6 milioane de decese la nivel mondial (in 2008), reprezentand 13% din mortalitatea mondiala. Cancerele de plamani, de stomac, de ficat, de colon si mamar sunt tipurile de cancer care cauzeaza cel mai mare numar de decese in lume. In tarile sarace, 20% dintre decese sunt cauzate de cancerele provocate de infectiile virale, precum virusul hepatitei B sau virusul papiloma uman. De asemenea, cancerul afecteaza cel mai dur tarile considerate sarace sau cu venituri medii, in care totalizeaza 70% din cazurile de deces. Potrivit prognozelor OMS, mortalitatea cauzata de cancer va continua sa creasca, iar in 2030 va depasi pragul de 13 milioane de decese. (Sursa: www.who.int)
Ca va fi sau nu asa, nimeni nu poate sti cu exactitate, nici macar OMS si cu siguranta nicio statistica nu poate baga mana in foc ce va fi si in cat timp. Insa ce stim cu certitudine este ca o combinatie de alimentatie echilibrata si sanatoasa, miscare a corpului sub orice forma se poate – de la simplul mers pe jos afara, urcat scari pana la abonament la sala de sport, gandire pozitiva, diminuarea influentei pe care o permitem stresului sa o aiba asupra noastra, a anxietatilor, grijilor, atacurilor de panica, a resentimentelor, a dusmaniei, invidiei, rautatii, toate la un loc ne sporesc sansele de a ne prelungi durata de viata.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!