Dacă prima vizită la medicul pedodont este o reuşită, ea va rămâne în mintea copilului ca un eveniment plăcut, ceea ce îi va spori atât încrederea în sine, cât şi faţă de medicul ce îl tratează. Din păcate, deseori transmitem copiilor propriile noastre temeri, născute din experienţe mai puţin plăcute, pe care le facem cunoscute membrilor familiei fără să realizăm impactul asupra celor mici. Însă, prin câteva acţiuni simple şi la îndemâna oricărui părinte, putem ajuta copiii să înţeleagă că ceea ce se va petrece în cabinetul de stomatologie nu e nici pe departe înfricoşător.
Recomandări pentru părinţi
Faceţi din prima vizită la stomatolog un eveniment pozitiv, pregătind copilul din timp cu poveşti şi arătându-i desene, prin care să îl familiarizaţi cu ceea ce se întâmplă în cabinet. Jucaţi-vă cu el şi puneţi-l să respire pe nas având gura deschisă, să îşi privească dinţii într-o oglindă sau să scuipe apă în chiuveta de la baie.
Nu ameninţaţi niciodată copilul cu vizita la stomatolog (“dacă mănânci bomboane, se îmbolnăvesc dinţii şi vom merge la stomatolog”), ci mai degrabă povestiţi-i acestuia că rolul stomatologului este acela de a ne face dinţii mai frumoşi, mai sănătoşi, mai strălucitori.
Nu creionaţi medicul stomatolog într-o lumină negativă, ca de exemplu “doctorul la care o să te doară, dacă ai carii” sau “doctorul care îţi va face injecţii”. Vă puteţi preveni însă copilul că, în timpul examinării, senzaţiile vor fi diverse – rece, cald, va auzi zgomote şi va simţi mirosuri diverse.
Nu promiteţi nimic copilului, lăsaţi pedodontul să îi explice acestuia ce i se va întâmpla. Dacă în trecut a avut experienţe neplăcute cu alţi medici, încurajaţi copilul, dar evitaţi să îi spuneţi că de data aceasta nu va simţi nimic.
Povestiţi copilului despre Zâna Măseluţă şi despre recompensele pe care le va primi în cabinet, la sfârşitul şedinţei de tratament.
După încheierea vizitei, încurajaţi-l să vă povestească despre experienţa prin care tocmai a trecut, despre ceea ce a simţit. Dacă aceasta a fost mai dificilă, nu-l certaţi, ci insistaţi asupra eforturilor pe care le-a făcut şi felicitaţi-l pentru că a stat pe scaun, pentru ca a deschis gura şi medicul l-a putut examina, pentru că a pus întrebări. Înainte de a părăsi cabinetul, notaţi de faţă cu el data următoarei vizite la cabinetul de stomatologie (dacă e cazul) şi asiguraţi-vă că a înţeles acest lucru.
Sursa:
Dr. Beatrice Pop
Advanced Gentle Dentist
Corneliu Coposu 7, bl. 104, sc. 2, ap. 47 (interfon 47)
Tel. : +40 0723 726 125/+40 31 805 9027
www.facebook.com/AdvancedGentleDentist
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?