Prevenire Alzheimer. Provoacă-ţi memoria
Poate simţi că memoria nu mai este la fel de ascuţită ca odinioară, însă avem capacitatea de a ne aminti orice, atât timp cât ne antrenăm să folosim mecanismul corespunzător. Poate fi şocant pentru tine, dar poţi să memorezi uşor o listă de 20-30 de cuvinte, doar printr-o asociere importantă sau chiar prostească. Spre exemplu, trebuie să-ţi aminteşti cuvântul croitor. Dacă te gândeşti la un prieten cu numele Croitoru, s-ar putea să ai succes. Dacă te gândeşti la un croitor cu metrul atârnat la gât care poată o pălărie ciudată în timp ce ajustează rochia fetei visurilor tale, nu vei uita cuvântul croitor pentru multă vreme. La fel poţi alcătui lista de cumpărători sau rezultatele pe care trebuie să le obţii, asociindu-le cu lucruri importante. În acest fel, într-un mod pozitiv, îţi vei extinde hipocampusul şi vei lupta împotriva afecţiunii Alzheimer.
Prevenire Alzheimer. Flotări
Unii dintre oamenii de ştiinţă consideră că flotările sunt cel mai impotant pas pentru întărirea creierului şi prevenirea afecţiunii Alzheimer. Bineînţeles că forma în care se execută mişcarea este esenţială. Se începe stând pe burtă, cu palmele pe podea la nivelul umerilor, picioarele apropiate. Privirea în faţă. Corpul trebuie să fie drept din cap până în vârful degetelor de la picioare. Fundul nu trebuie să fie nici ridicat, nici coborât astfel încât muşchii abdominali să fie implicaţi în mişcare. Se lasă corpul spre podea încet, până când coatele formează un unghi de 90 grade, menţinându-se braţele strâns lipite de corp. Corpul şi picioarele sunt drepte. Apoi se îndreaptă braţele pentru a împinge corpul de pe podea în timp ce abdomenul se menţine tot timpul încordat. 7 flotări pe zi vor ajuta la stimularea fluxului sangvin către creier şi la generarea de noi celule ale creierului. Aceasta este cea mai bună armă în lupta împotriva bolilor cognitive.
Citeste continuarea: 1 2
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!